O piesă nelansată a lui George Michael va fi introdusă în filmul ”Last Christmas”

O piesă nelansată a lui George Michael va fi introdusă în filmul ”Last Christmas”

Pelicula “Last Christmas”, inspirată de muzica fostei trupe Wham! va include mai multe piese celebre interpretate de George Michael dar şi o melodie inedită pe care fanii nu au avut ocazia să o audă până acum. Piesa se va auzi în întregime la finalul filmului, a declarat regizorul Paul Feig, citat de BBC.


Comedia romantică are la bază un scenariu semnat de Emma Thompson iar în rolurile principale sunt Emilia Clarke şi Henry Golding.


“Pregătea un album atunci cînd a murit”, a declarat regizorul. ”Una dintre noile piese este pe coloana noastră sonoră şi e un cîntec aşa de special că sunt incredibil de entuziasmat că lumea îl va auzi pentru prima dată acum”.


“E un cîntec cu aer de sărbătoare”, a afirmat Feig, “şi am putut să facem să se audă piesa în întregime, aproape şase minute din film”, a explicat cineastul.


Regizorul a spus că, în ciuda faptului că muzica lui George Michael are legătură cu povestea, ”Filmul nu este unul muzical. Dar creaţia starului pop străbate toată intriga”.


Melodia începe în ultima scenă a filmului şi continuă pe generic. Pelicula va fi lansată pe 15 noiembrie.


George Michael, care a murit în ziua de Crăciun a anului 2016, la vîrsta de 53 de ani, a vândut peste 120 de milioane de albume pe plan internaţional, din care 80 de milioane solo şi restul ca membru al duoului Wham!, iar printre piesele sale se numără hituri precum „Careless Whisper”, „Faith” şi „Last Christmas”. Michael a fost recompensat de-a lungul carierei cu numeroase premii, printre care trei Brit Awards, patru MTV Video Music Awards şi două Grammy din opt nominalizări. După ce a făcut public faptul că era gay, a militat pentru drepturile comunităţii LGBT şi a ajutat la strîngerea de fonduri pentru asociaţii anti-SIDA.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load