Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3994

Nu bea cafea amestecată cu lapte

15 feb. 2018,, 05:00   Externe
8252 0

E cea mai apreciată băutură din lume - dar ne ajută ea cu adevărat sau, dimpotrivă, ne face mai mult rău? Cum ne afectează silueta consumul frecvent de cafea? Revista „Click! pentru femei" îţi oferă răspunsurile.

Ce efecte are. Cînd vine vorba de cafea, părerile sînt împărţite: unii oameni de ştiinţă laudă băutura, alţii o critică. Explicaţia e simplă. Cafeina şi celelalte substanţe care se găsesc în cafea au atît părţi bune - sînt antioxidante, liniştesc migrenele, previn depresia şi atacurile de cord - , cît şi rele - pot să facă rău inimii, agravează ulcerul şi favorizează nervozitatea. Ca să te bucuri de calităţile ei şi ca să împiedici apariţia efectelor negative, consum-o cu moderaţie. Asta înseamnă maximum 200 mg de cafeină pe zi, adică 2-3 ceşti de cafea.

De ce să n-o amesteci cu lapte. Din punct de vedere calitativ, cea mai bună cafea este cea împachetată, nu cea vărsată. Aceasta din urmă poate să conţină mai multe substanţe toxice. De asemenea, „băutura se bea fără lapte, de preferinţă îndulcită cu puţin zahăr brun sau cu miere naturală", scrie prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi în primul volum al cărţii „Noua ordine alimentară - Şi noi ce mai mîncăm?". Asta, fiindcă efectul cafeinei este anihilant de cazeina din lapte. Întrucît cafeaua deshidratează, este bine s-o consumi împreună cu un pahar de apă.

Stimulează metabolismul. Datorită conţinutului de vitamina B3, cafeaua intensifică arderea caloriilor care provin din grăsimi. În plus, este săracă în proteine şi zaharuri. Pentru asta însă, trebuie s-o bei simplă şi neagră, fără zahăr, frişcă sau alte adaosuri dulci sau grase.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?