Muzică + Somn = Memorie mai bună

Muzică + Somn = Memorie mai bună

Dacă ascultați muzică în timp ce dormiţi, memoria dumneavoastră ar putea suferi unele îmbunătăţiri considerabile, spun cercetătorii în studiul publicat în revista Neuron.


Redarea în încăperea destinată somnului a unor sunete sincronizate cu ritmul oscilaţiilor cerebrale, îmbunătăţeşte calitatea somnului şi sporeşte memoria.


De mai mult timp, oamenii de ştiinţă cunosc faptul că oscilaţiile lente în activitatea creierului din timpul somnului non-REM sînt esenţiale pentru menţinerea memoriei. Studiul Dr. Jan Born, de la Universitatea din Tubingen, Germania este primul care evidenţiază faptul că muzica poate spori aceste oscilaţii.


Autorul lucrării ştiinţifice spune că frumuseţea acestui procedeu constă tocmai în simplitatea lui, fiind suficientă stimularea auditivă la o intensitate scăzută. Şi medicul german are perfectă dreptate dacă este să comparăm cu o altă metodă aplicată pentru acelaşi scop, aceea a stimulării electrice.


Doctorul Born şi colegii lui au efectuat un test pe 11 persoane care au fost puse să asculte muzică  pe perioada somnului. Cînd voluntarii au ascultat sunete stimulante sincronizate cu ritmul oscilaţiilor creierului, au fost în măsură să-şi amintească asociaţiile de cuvinte învăţate cu o seară înainte.


Dr. Born spune că metoda este eficientă doar în cazul sunetelor sincron, aşa că vecinii zgomotoşi şi petrecăreţii tîtzii în noapte nu-şi pot motiva acţiunile cu ajutorul acestei teorii.


Cercetătorii bănuiesc că pot folosi această tehnică simlă pentru a îmbunătăţi şi alte ritmuri cerebrale. Teste viitoare probabil că vor aduce răspunsuri certe la presupunerile lor cît de curînd. 


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load