TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Microplasticul consumat inconștient ne afectează sănătatea

Microplasticul consumat inconștient ne afectează sănătatea

Începînd cu anii 50 pînă în prezent, s-au produs aproximativ 8 miliarde de tone de plastic, din care numai 10% au fost reciclate.

Din cauza consumului de masă, dar și a neglijenței umane, am ajuns să introducem în corp, prin aer, lichide și hrana solidă între 39.000 și 52.000 de particule microplastice pe an.

Microplasticul reprezintă orice particulă de plastic mai mică de 5 mm, însă mîncarea, apa și aerul pot conține particule de microplastic mult mai mici, invizibile cu ochiul liber, pe care le consumăm fără să ne dăm seama.


Deși nu există suficiente dovezi concludente în privința efectelor negative ale microplasticului asupra sănătății corpului uman, oamenii de știință sînt de acord în ceea ce privește faptul că efectul cumulativ al plasticului ingerat și inhalat poate avea, în timp, efect toxic asupra organismului.

Fiecare tip de plastic conține anumite proprietăți toxice. Unele particule au în compoziție clorină, altele plumb, iar acumularea acestora, în timp, poate avea un puternic impact asupra sistemului imunitar.

Mai mult, în timp ce unele particule de microplastic au în compoziție reziduuri toxice, altele pot capta și transmite bacterii și diverși paraziți. Iar microplasticul din alimentație și lichide este o componentă a problemei, deoarece o bună parte din pasticul introdus în corp vine prin aerul pe care îl inhalăm zi de zi (din aerul poluat, din nisip, din hainele din microfibră, precum nylon sau polyester).

Cum ne afectează microplasticul sănătatea?

Una din consecințele cel mai intens studiate este eliberarea de organici sintetici nocivi de către microplastice, precum ftalații, bisfenolul A (BPA) și bifenili policloruați (BPC sau PBC). Utilizați, în trecut, cu precădere în industria energetică, BPC-ul se caracterizează printr-o persistență foarte ridicată în mediu (între 94 de zile și 2700 ani) și a fost încadrat, în 2001, în categoria celor mai periculoși poluanți organici persistenți, fiind interziși în producție în majoritatea țărilor europene și SUA.

De asemenea, aceste substanțe au fost asociate cu diverse afecțiuni, printre care cancer la animale, și impact carcinogenic și non-carcinogenic la oameni, precum afectarea sistemului imunitar, nervos, endocrin și reproducător. Atît ftalații, cît și BPC-ul sînt asociați cu anumite tulburări hormonale, precum reducerea fertilității la bărbați și femei.

Cum reducem consumul inconștient de microplastic?

Deși nu putem evita în totalitate consumul de particule microplastice, putem lua o serie de măsuri pentru a reduce volumul pe care, în mod inconștient, îl introducem în organism.
Una dintre cele mai importante măsuri este evitarea încălzirii mîncării în recipiente de plastic. Putem folosi oale, tigăi, precum și recipiente din sticlă (vase yena), pentru a evita ingerarea de particule microplastice și de organici sintetici eliberați din plasticul încălzit.

De asemenea, este indicat să spălăm recipientele din plastic separat, fără a le pune în mașinile de spălat vase, alături de sticlă, metal și porțelan.

Un alt aspect de care trebuie să ținem cont este alegerea cu grijă a recipientelor din plastic pe care le folosim în bucătărie. Astfel, trebuie să fim atenți la codul de reciclare ale vaselor din plastic. Codurile care includ cifrele 3, 6 și 7 indică prezența ftalaților și a BPC-ului, iar acest tip de recipiente sînt de evitat.

O opțiune sănătoasă din mai multe puncte de vedere constă în alegerea alimentelor proaspete, neprocesate. Deși nu există suficiente studii care să ateste prezența redusă a microplasticelor în alimentele proaspete, majoritatea acestora nu sînt ambalate în recipiente din plastic dur, în comparație cu mîncarea procesată și semi-preparată. De asemenea, consumul de lichide din recipiente de sticlă în defavoarea celor din plastic ne ajută să diminuăm cantitatea de microplastic ingerată.

Nu în ultimul rînd, menținerea curățeniei ne poate ajuta în diminuarea particulelor microplastice inhalate din aer. Țesăturile sintetice și chiar particulele de praf din interior sînt purtătoare de microplastic, prin urmare aspiratul și ștersul prafului recurent ne protejează atît de acarieni, cît și de particule microplastice.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load