Horoscopul pentru 4 septembrie 2019

Horoscopul pentru 4 septembrie 2019

BERBEC


Ceea ce ar fi trebuit să meargă ca pe roate, influenţat de noroc, poate aluneca azi spre extrema cealaltă. O răsturnare de situaţie neaşteptată schimbă complet cursul lucrurilor şi, în loc să ajungi la rezultatele pozitive mult visate, consumi energie în plus pentru a repara situaţia. Cineva intervine în problemele tale considerând că-ţi este de ajutor, dar faptele sale mai degrabă te încurcă şi mai bine nu te foloseşti de ajutorul lui. Se poate vorbi chiar de o zi cu ghinion, când ceea ce trebuia să ajungă la succes tinde spre direcţia diametral opusă.

TAUR


Linguşelile unui amic vor ajunge acolo unde şi-a propus, pentru că poate câştiga ceva de la tine doar pentru cu vorbe dulci. Apelează la minciună, la prefăcătorie, la măşti care te conving mult prea uşor, dar în spatele lor nu se ascund gânduri atât de bune. Din păcate, mai credul din fire, te vei lăsa păcălit de metoda sa de cucerire şi-i vei oferi, în final, ceea ce urmăreşte de la tine. Eşti atât de bun la suflet, încât tratezi gesturile sale de prietenie ca fiind sincere, dar el nu vrea altceva decât să-şi atingă scopurile prin intermediul tău.

GEMENI


Participi la un proiect ce implică resurse mari din partea ta. Totul va merge bine atât timp cât păstrezi un echilibru între componentele acestui proiect, fără a aluneca spre exces de zel în nicio parte! Dacă investeşti energie, timp şi pasiune, dacă mai ai ocazia de a-ţi pune în valoare şi talentele native, atunci ai toate motivele să fii mulţumit de rezultate, pentru că este un plan care îţi face mare plăcere. Nu e doar o obligaţie sau o rutină, ci chiar e o adevărată bucurie să îţi aduci contribuţia, tocmai de aceea şi rezultatele sunt excelente!

RAC


Cu stimulentul potrivit, orice proiect ce părea să stea pe loc poate căpăta un alt ritm de evoluţie. O veste bună te poate încuraja să mergi mai departe. O mână de ajutor de la un prieten care a trecut deja prin ceva similar se va dovedi a fi salvatoare. Umărul pus de cineva drag alături de tine îţi va reda încrederea în şansele de reuşită ale acestui plan, pentru că, ştiindu-te susţinut şi aprobat de pe margine de alţii, ai altă putere de a duce mai departe ceea ce ai început. Caută aşadar tovarăşii potriviţi în preajmă!

LEU


Nu consuma tot entuziasmul de început în prima etapă a unui proiect, pentru că s-ar putea să-l mai pierzi când vor începe să apară şi piedicile. Porneşte în noua acţiune echilibrat, rezervat, gestionându-ţi corect forţele. Nici să rişti totul pe-o carte, dar nici să stai pasiv în expectativă, aşteptând să vezi ce fac alţii, nu e corect, ci e nevoie de o implicare raţională, dând exact atât cât trebuie la momentul potrivit. Cu prudenţa de rigoare, cu o analiză limpede a investiţiei care depinde de tine, vei ajunge la rezultate de care vei fi mândru, dar nu pretinde roade ieşite din comun din prima!

FECIOARĂ


Eşti în compania adecvată pentru a te lupta pentru drepturile tale, pentru a arăta cât de bătăios şi ambiţios eşti, atunci când e în Joc reputaţia ta. Cei din jur te susţin şi te motivează să faci tot ce-ţi stă în putinţă pentru a te remarca, pentru a obţine ceea ce ţi se cuvine, ca atare te poţi bucura de stimulentele celor care au încredere în tine ca de o porţie de benzină! Unii te împing de la spate, te motivează, te încurajează cu vorbele cele mai potrivite, încât devii un luptător acerb pentru ceea ce vrei să obţii pe această cale. Poate că devii reprezentantul tuturor pentru o victorie de răsunet!

BALANȚĂ


Visul tău cel mare prinde contur din ce în ce mai bine, ceea ce te motivează la maximum! Tragi tare, faci paşi mari spre împlinirea lui şi, cât timp depinde numai de eforturile tale, eşti capabil de adevărate minuni. Ai toate motivele de satisfacţie când vezi cum înaintează planurile tale! Unii au spus că visezi mult, că ai ţeluri imposibile, dar le poţi demonstra practic faptul că tu nu numai visezi frumos, dar deţii şi toate instrumentele şi resursele pentru a ajunge acolo unde visezi. Trage tare, pentru că merită eforturile, căci ţinta ta cea mai înaltă este aproape!

SCORPION


Nu te poţi exprima în mediul în care te afli, de parcă există cineva acolo care îţi taie elanul, care îţi pune pumnul în gură şi nu te lasă să spui ce gândeşti. E o cenzură greu de suportat, de aceea nici nu vei da randament în asemenea condiţii, deoarece ai senzaţia că eşti redus la tăcere de oameni mai agresivi din fire, autoritari şi severi, poate şi fără să aibă acest drept. Ba mai mult, te simţi umilit în faţa unor oameni cu un nivel intelectual mult mai redus, deci e normal să vezi dialogul cu ei ca pe un mare blocaj de comunicare. N-ai cu cine discuta, pentru că ei refuză din start colaborarea, schimbul de idei, încercând doar să se impună.

SĂGETĂTOR


Emoţiile dau în clocot, dar e greu de spus ce simţi. E o combinaţie între nerăbdare şi reţinere, între atracţie şi fugă de ceea ce urmează să se întâmple, încât multă lume va considera că eşti capricios şi schimbător de la o oră la alta. Eşti o fire emotivă, aşa e, treci totul prin prisma inimii, şi te comporţi aşa cum îţi transmite sufletul. Va exista la un moment dat un conflict între minte şi simţire, iar tu vei fi la mijloc neştiind căreia să-i dai prioritate. Ca de obicei, sentimentele sunt cele care înving la tine, dar să nu crezi că ceea ce îţi spune mintea va renunţa aşa de uşor la luptă!

CAPRICORN


Nu ţine cont de ceilalţi astăzi, pentru că ai libertate totală de mişcare şi de decizie. Poţi deveni un exemplu de reuşită în ochii tuturor prin originalitatea de care dai dovadă. Tu nu mergi pe căi bătătorite, eşti un deschizător de drumuri şi, dacă reuşeşti să-i convingi şi pe alţii să ţi se alăture, succesul nu e departe. Dacă nu există alţii cu veleităţi de lider în anturaj, erijează-te tu în conducător şi du-i pe toţi către rezultatele cele mai bune ale acestei zile. Trebuie să fii tu şeful, altfel simţi că ţi se pun beţe în roate la orice pas.

VĂRSĂTOR


Deşi eşti una din zodiile cele mai sociabile şi mai comunicative, azi parcă nu-ţi mai găseşti cuvintele pentru a te face înţeles. Te afli într-un anturaj numeros cu care nu prea ai multe în comun, fiind ori persoane complet necunoscute, ori oameni cu care nu ai prea multe de împărţit de aceea preferi să rămâi în banca ta, decât să faci eforturi pentru a te integra în colectiv. Poate există cineva în acest mediu care te priveşte cu oarecare ostilitate, cu răceală, ceea ce îngreuiază dialogul, preferând să taci sau să aştepţi să ieşi cât mai repede din acel loc.

PEȘTI


Cel mai greu e atunci când trebuie să te împarţi între două planuri pe care le iubeşti la fel de mult. Că e vorba de două locuri în care te simţi bine, că sunt două persoane la fel de importante pentru inima ta sau două pasiuni care îţi provoacă aceeaşi bucurie, dacă ai fi nevoit să alegi între ele, ţi-ar fi îngrozitor de greu. Vei încerca să le împaci pe amândouă pe cât posibil, dar va veni totuşi o zi când va trebui să te decizi. Simţi că ţi se rupe sufletul când te gândeşti că trebuie să alegi doar una.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load