Horoscopul pentru 30 noiembrie 2019

Horoscopul pentru 30 noiembrie 2019

BERBEC


Primeşti atâtea semne de simpatie şi de prietenie din jurul tău, încât ţi se umple inima de bucurie! Îţi extragi energia pozitivă din aceste semnale de iubire care vin în valuri mari către tine, dar acestea sunt rezultatul investiţiilor tale pe parcursul timpului. Tu ai fost cel care, din generozitate maximă, ai dăruit, ai trimis spre ceilalţi acelaşi gen de energie, care acum iată, se întoarce la tine înzecit. E un semn bun, că ai investit în cine trebuie, că iubirea ta a fost primită corect şi a dat roade, deci fii la fel de bun, de deschis, de darnic în gesturi de afecţiune, pentru că ele găsesc solul potrivit în care să prindă rădăcini şi mai apoi să crească!

TAUR


Joci rol de judecător imparţial şi just într-o situaţie complicata. Multă lume aşteaptă răspunsul tău, semn că are încredere în verdictul pe care îl vei emite. Tu vezi lucrurile de pe margine, fără a fi direct implicat, şi reuşeşti să analizezi problema pe toate părţile: şi argumentele pro, şi argumentele contra, încât să oferi, la final, o părere avizată şi bine documentată. Parcă ai avea acces la un set de legi (scrise sau nescrise) ce te ajută să oferi celor care au nevoie de îndrumare exact calea cea mai potrivită. Satisfacţia ta va fi să vezi relaxarea de pe chipurile lor, după ce problema se rezolvă.

GEMENI


Ai numai motive de satisfacţie astăzi, de parcă toate s-au aşezat cum trebuie în viaţa ta şi savurezi din plin starea aceasta de echilibru şi confort. Păstreaz-o cât mai mult timp posibil, pentru că numai de tine depinde acest lucru, nu de alţii. Ai în jurul tău oameni destul de pasivi, de relaxaţi, care nu se uită în curtea ta, ca atare această stare de bine poate fi menţinută numai datorită atitudinii tale luminoase şi tonice, datorită gândirii pozitive. Spune-ţi în permanenţă că există soluţii la orice, că totul evoluează spre bine, că nimic nu te opreşte din evoluţia ta şi ai să vezi ce minuni face această stare pozitivă care se va revărsa asupra tuturor acţiunilor tale.

RAC


Nu te aştepta ca cei din jur să-ţi alimenteze visele, pentru că ei nu au de unde să ştie pe ce anume te bazezi tu. Tu ştii cel mai bine ce vrei, ce poţi, ce resurse ai la dispoziţie, ca atare nu pune la suflet neîncrederea cu care te tratează. Ei chiar nu au curajul să viseze în acest moment, nu au nimic bun de care să se agaţe, dar nu în aceeaşi situaţie eşti tu, care ai planuri măreţe de atins şi mai ai şi convingerea deplină că le poţi duce la îndeplinire cu brio. Important e ce vrei tu şi ce resurse pui în Joc pentru rezultatele pe care le doreşti, ca atare nu pleca urechea la criticile celor care te înconjoară. Ei văd în jur doar piedici şi probleme.

LEU


Te simţi foarte bine în anturajul în care intri azi, unde eşti primit cu braţele deschise de parcă tu ai fi personajul central al acestei adunări. Poate există un motiv de sărbătorit, poate e un succes colectiv la care ai contribuit şi tu cu un rol important, şi acum e vremea să petreceţi. Şi în cuplu se resimte un aer proaspăt, bun pentru un dialog sincer, şi dacă ai ocazia de a petrece câteva ore liniştite alături de partener, veţi alunga îndoiala de peste multe probleme care vă preocupă. La final e loc şi de puţină distracţie.

FECIOARĂ


Participi la un război între generaţii şi trebuie să găseşti o cale să faci pace. Cei tineri nu sunt de acord cu cei bătrăni, iar diferenţele de vârstă îşi spun major cuvântul, încât se poate ajunge la o scindare a colectivelor în care există reprezentanţi din ambele tabere. Elevii sunt greu de potolit de profesori, copiii se ridică împotriva părinţilor iar angajaţii foarte tineri nu vor fi de acord cu strategiile propuse de şefii mai bătrâni. În asemenea atmosferă tensionată, mai e doar loc de o scânteie pentru a se ajunge la acuze dure.

BALANȚĂ


Vorbeşti despre viitor cu mult entuziasm, convins că totul va ieşi foarte bine în ceea ce priveşte planul la care îţi aduci contribuţia. Când eşti atât de optimist, lumea chiar te crede şi câştigi tot mai mulţi adepţi alături de tine. Dacă vă uniţi cu toţii forţele, puteţi construi un proiect de succes, fie că e vorba de o acţiune comună în familie, fie că e un plan de anvergură care te va ţine ocupat luni de zile de acum înainte. Merită tot efortul, pentru că rezultatele vor fi foarte bune, doar că mai e cale lungă până la ele…

SCORPION


Un noroc de zile mari vizează situaţia ta materială, dar asta nu înseamnă că trebuie să dai buzna în prima agenţie loto şi să dai tot ce ai pe un loz. Norocul apare sub o altă formă, ca o idee practică foarte bună care, dacă va fi folosită eficient, va atrage bani în plus în viitor. Acţiunile de durată în care eşti implicat de ceva vreme pot fi rezolvate acum extrem de uşor, printr-o idee genială ce face ca totul să ajungă mai repede la ce ţi-ai propus. Şansa apare sub forma unei ieşiri neaşteptate dintr-o zonă în care nimic nu se mai urnea.

SĂGETĂTOR


Ocupă-te mai mult de corpul tău, de toate nivelurile organismului tău, pornind din interior către exterior. Dacă ai unele dubii cu privire la starea ta de sănătate, ar fi bine să-ţi scoţi aceste temeri din minte şi ori să te duci la un medic şi să vezi că eşti ok, ori să-ţi schimbi regimul de viaţă începând de acum; alimentaţia, medicaţia, ritmul de viaţă, şi, mai presus de orice, psihicul! Totul porneşte de la sănătatea corpului tău fizic, şi dacă acesta e în deplin echilibru, şi restul corpurilor tale – mental, emoţional, spiritual, astral – vor avea numai de câştigat.

CAPRICORN


Soluţiile vin de pretutindeni, dar nu prea vrei tu să le auzi, să le accepţi, să le pui în practică. Hai, capul sus şi priveşte în jurul tău ca să vezi cât de multe ieşiri ai din această debusolare. Un gând luminos îţi trece azi prin minte şi te stimulează să te apuci de treabă. Vei vedea că era exact scânteia de curaj de care aveai nevoie, acel spirit întreprinzător care te trimite într-o direcţie mult mai benefică ţie. Nu te opri după primul pas, alimentează continuu această flacără de energie, pentru că nici nu ai idee ce efecte minunate va avea în cele din urmă. Apucă soluţia cu ambele mâini… şi la lucru!

VĂRSĂTOR


Scoate din mintea ta acel ghimpe de gândire negativă care chiar nu are ce căuta acolo! Nu eşti tu genul care se lasă copleşit de temeri, de bârfe, de presimţiri ciudate, ci dimpotrivă, tu eşti capabil să extragi din ele tot ce îţi este mai folositor pentru a trece peste toate cu lecţia învăţată şi cu soluţii concrete gata de utilizat în avantajul propriu. Ai rolul de a-i ridica şi pe alţii înapoi la lumină, pentru că prezenţa ta inspiră încredere, securitate emoţională, de parcă, într-o lume gri – ba chiar o lume neagră pentru unii – tu poţi fi luminiţa albă care îi cheamă spre echilibru şi speranţă. Foloseşte toate instrumentele pozitive de care dispui, pentru a-ţi face ţie o minune, dar pentru a o dărui şi altuia!

PEȘTI


Ai un rol salvator în viaţa unor persoane care trec prin momente dificile. Poate nici nu-ţi dai seama cât de important eşti, pentru că ai tendinţa să te vezi ca un om absolut normal, care nu are nimic special pentru a influenţa major destinul altora, dar nu e deloc aşa! Ai venit pe lume cu o misiune personală, de care nu eşti întotdeauna conştient, ba chiar te mai întrebi uneori care este, dar azi poţi primi o confirmare interesantă cu privire la această mare dilemă existenţială. Ceea ce ai de oferit unui sărman, sfatul pe care îl dai unui debusolat, simpla ta companie pentru un însingurat, fac parte din misiunea ta pe pământ, deci nu te aştepta ca misiunea să fie una strălucitoare, eroică. Rolul tău poate fi banal pentru tine, dar esenţial pentru altul!


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load