Horoscopul pentru 28 mai 2019

Horoscopul pentru 28 mai 2019

BERBEC


Ştii vorba aceea: nu juca tot pe o carte, nu-ţi pune toată ouăle într-un singur coş, deci nu investi toată energia într-un singur scop, când există mii de variante posibile în jurul tău care merită valorificate. Priveşte pe cât de multe căi ai putea evolua, deci nu te crampona de una singură. Ai putea fi decepţionat când vei vedea că acel unic scop nu este posibil, în timp ce alte  câteva zeci au trecut pe lângă tine fără să le valorifici. Fii deci deschis la alternative, la opţiuni, la schimbări rapide de macaz pe parcurs, savurând acel belşug de idei şi de soluţii care ţi se revarsă în cale!

TAUR


Cel mai bun scut protector e inima, pentru că de acolo îţi parvin avertismentele cele mai eficiente. Vei simţi imediat dacă cineva umblă cu cioara vopsită pe lângă tine, dacă încearcă să se folosească de bunătatea ta în scopuri egoiste, dacă ţi se bagă pe sub piele cu linguşeli şi minciuni doar pentru a obţine ceva de la tine. De fapt, el vede cât de deschis eşti şi cât de dornic să oferi prietenie încât ar putea încerca să profite de bunăvoinţa ta, dar nu te laşi tu păcălit aşa de uşor! Există acolo un feeling aparte, numai al tău, care îţi va transmite la timp să te fereşti, va suna rapid clopoţelul, ca să închizi poarta bunătăţii în faţa unor astfel de intenţii, şi astfel să rămâi în deplină siguranţă. Dacă inima îţi spune: nu, ascult-o!

GEMENI


Deşi ai fi tentat să spui că nimic nu se mai mişcă şi eşti prins într-un punct mort, probabil nu vezi toate semnele pozitive care ţi se lasă în cale ta. Învață să înţelegi semnele, coincidenţele, aşa zisele întâmplări, dar care, de fapt, nu sunt deloc întâmplătoare, deci de ce nu le vezi şi pe cele care îţi arată ieşirea din acest impas? Fă puţină linişte în mintea ta, pentru că acolo e o voce secretă care îţi atrage atenţia asupra unei direcţii, îţi insuflă o anumită atitudine, îţi inspiră o idee salvatoare, dar nu le poţi descoperi cât timp eşti nervos, agitat, stresat, prins în iureşul unor evenimente negative. Detaşează-te şi observă semnele: sunt suficiente!

RAC


Eşti un pic cam agitat şi ai tendinţa de a-i irita şi pe alţii cu modul tău ceva mai agresiv de comunicare. Poartă-te cu mănuşi cu cineva din preajma ta care e ca un butoi cu pulbere şi abia aşteaptă cea mai mică scânteie de scandal ca să sară în aer. Tu poţi deveni azi scânteia care ăl face să explodeze, dar şi stimulentul de care avea nevoie pentru a ieşi dintr-o pasă proastă. În loc să-l enervezi şi să-l faci să sară la ceartă, l-ai putea stimula să-şi canalizeze energia în exces spre o activitate cu adevărat benefică şi lui şi ţie deopotrivă.

LEU


Sentimentele îţi sunt împărtăşite cu aceeaşi intensitate de către persoana iubită, ceea ce îţi dă încredere în viitor. Este momentul unei schimbări favorabile în cuplu, şi nu mai eşti nici nesigur, nici timid, ci ai curaj să recunoşti deschis, public, în faţa tuturor, ceea ce simţi. Planurile comune prind contur şi găseşti sprijinul necesar din partea părinţilor sau a altor persoane de care depinde viitorul cuplului vostru. Dacă ai ajuns deja la angajamente, de acum poţi fi convins că ai pe cine trebuie alături, dar nu te culca pe laurii victoriei. Luptă în continuare pentru dragoste!

FECIOARĂ


Decât să cauţi mereu vinovaţi pentru problemele care îţi tot apar în cale, mai bine ai învăţa ceva din toate! Nimeni nu e vinovat, eventual doar tu eşti singurul responsabil, pentru că nu ai ştiut să profiţi de ocaziile care ţi s-au oferit. Încăpăţânarea de a nu-ţi recunoaşte greşelile a generat alte situaţii neplăcute şi, mai devreme sau mai târziu, şi acestea vor ieşi la lumină cerând de la tine şi mai multe eforturi pentru a le echilibra. Stai un pic şi priveşte-te cu realism în oglindă şi, dacă descoperi că eşti totuşi vinovat de o anumită eroare, grăbeşte-te s-o repari.

BALANȚĂ


Inima ta e uşoară, sufletul împăcat, pentru că învălui tot ce este legat de sufletul tău într-o aură luminoasă, plină de iubire! Cu cât tratezi lucrurile din jurul tău, chiar şi pe cele mai neplăcute, cu mai multă toleranţă şi înţelegere, cu atât viaţa ta e mai liniştită şi mai ordonată, ca atare nu te stresa singur pentru cine ştie ce fleacuri. Nimic nu e atât de grav în viaţa ta încât să cauţi nod în papură la orice! Bucură-te de lucrurile simple şi frumoase ale vieţii, pentru că de acolo îţi poţi extrage tu liniştea!

SCORPION


Copiii necesită multă atenţie azi şi, oricât de obosit ai fi, te dedici lor cu inima deschisă, conştient că fericirea lor depinde de disponibilitatea ta. Eşti un părinte dedicat sau, dacă nu ai proprii tăi copii, eşti profesorul ideal, unchiul preferat, educatorul perfect prin excelenţă  care îşi pune toată grija în slujba celor mai mici, care au nevoie acum de compania ta. Nici nu simţi oboseala dacă primeşti înapoi un zâmbet liniştit, o îmbrăţişare sinceră de copil sau un mulţumesc din partea celor cărora îţi oferi azi inima, timpul, energia.

SĂGETĂTOR


O discuţie faţă în faţă, ca de la egal la egal, va rezolva cu brio o problemă majoră de comunicare. La originea acestor animozităţi se află interpretarea greşită a unui cuvânt sau a unei atitudini, de aceea e nevoie de o explicaţie în care fiecare să aibă dreptul său la cuvânt ca să-şi expună punctul de vedere. Vei fi foarte mulţumit când vei vedea că ambele părţi au ajuns la un consens şi se clarifică situaţia, ceea ce va restabili buna înţelegere şi atmosfera amicală de dinainte.

CAPRICORN


Ce să alegi: noul sau vechiul, schimbarea sau stabilitatea? Pentru că eşti într-o pasă uşor comodă, vei accepta să rămâi pe un nivel cu care eşti deja obişnuit, de parcă ţi-ar fi teamă să porneşti spre ceva nou care te-ar solicita prea mult din punct de vedere fizic şi mental. Eşti la mijloc între două direcţii diametral opuse: una te stimulează să faci o schimbare, să te implici cui ambiţie spre ceva nou, în timp ce cealaltă te îmbie să preferi lucrurile deja cunoscute, aşezate pe un teren confortabil.

VĂRSĂTOR


Nu te poate opri nimeni şi nimic din elan, deoarece tu vezi în orice eveniment o provocare prin care îţi pui şi mai bine în valoare calităţile. La energia de care dai dovadă, la ambiţia care te însoţeşte şi la dorinţa ta de a te remarca – pentru că ai cu ce! – rezultatele nu pot fi decât excepţionale. Cu cât atitudinea ta e mai tonică şi mai pozitivă în faţa oricărui moment cu care te confrunţi, cu atât lucrurile vor evolua din ce în ce mai bine spre un scop pe care ţi l-ai propus, e bine să îţi menţii acest tonus ridicat pe tot parcursul demersurilor tale, fără a te lăsa învins de vreo piedică. Şi acestea au rolul lor!

PEȘTI


Stai ca pe ghimpi în aşteptarea unui eveniment anunţat pentru perioada următoare şi de la care ai mari aşteptări. Simţi că va aduce linişte în inima ta, că te va umple de iubite şi de fericire, poate pentru că are, într-adevăr, şi unele conotaţii sentimentale. Poate urmează prima întâlnire cu cel care te-a cucerit. Poate începe o etapă nouă în relaţia deja începută. Poate iei o decizie ce va avea efecte pe termen lung în viaţa ta şi în care îţi pui mari speranţe. Oricare ar fi momentul în faţa căruia te afli acum, îl priveşti cu iubire, cu optimism şi cu o atitudine pozitivă că totul va fi bine!


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load