COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Horoscopul pentru 27 iunie 2020

Horoscopul pentru 27 iunie 2020

BERBEC

Ceva îţi spune să nu te implici deocamdată într-o direcţie aflată încă la început. Nu ai toate informaţiile de care ai nevoie, ci acestea ar putea să mai apară pe parcurs. Ar fi bine, aşadar, să mai aştepţi o vreme până se vor clarifica detaliile acoperite, deocamdată, de incertitudine. Şi aşa eşti o fire indecisă, de felul tău, ca atare o astfel de situaţie te încurcă şi mai tare, dar nu trebuie să renunţi, ci doar să mai aştepţi o vreme până se limpezesc orizonturile. Direcţia e bună, doar momentul nu e potrivit!

TAUR

Ai o ocazie unică de a te afirma, de a ieşi în faţă şi a-i demonstra atu-urile cu care eşti înzestrat. Este şansa ta, nu o rata din cauza unor slăbiciuni de moment. Ţi se cere putere de convingere, un dram de tupeu, curajul de a face ceva ce nimeni altcineva nu ştie, pentru că azi se remarcă numai oamenii care îşi cunosc cu adevărat propria valoare şi unicitate. Ai un as puternic în mânecă de care trebuie să te foloseşti cu maximă încredere, pentru că o eventuală competiţie te poate propulsa chiar pe tine în frunte. Fă un pas în faţă şi arată la ce eşti tu cel mai bun!

GEMENI


Iubirea e cel mai frumos lucru de care ai parte azi, pentru că te simţi, pur şi simplu, răsfăţat în gesturi de afecţiune şi de simpatie din partea celor din jur, nu doar partenerul de suflet te alintă şi te învăluie în cuvinte calde, ci chiar reuşeşti să intri în graţiile tuturor, datorită talentelor pe care le pui în joc: amabilitate, un zâmbet plăcut pe chip, o vorbă bună. Cât timp ştii să vrăjeşti lumea cu aceste instrumente infailibile, succesul tău în societate este asigurat. Foloseşte-te de ele cu prisosinţă, pentru că ai şansa de a câştiga noi prietenii sau poate inima celui pe care îl iubeşti.

RAC

Este o zi de succes pentru tine, ai toate şansele să te remarci, să atragi asupra ta laude şi felicitări bine meritate, pentru că participi la un eveniment care îţi provoacă o imensă plăcere. Când îţi place ceea ce faci, rezultatele nu pot fi decât excelente. O veste bună anunţată cândva îşi arată, finalmente, latura palpabilă şi spui că a meritat să aştepţi până a prins contur atât de bine, de vreme ce roadele sunt dintre cele mai profitabile. Poate şi situaţia financiară se va clarifica astăzi, intrând în posesia unei sume consistente sau măcar a unei promisiuni demne de încredere.

LEU

Suferinţele din amor nu scutesc pe nimeni, iar azi tu eşti primul vizat de aceste surprize neplăcute. Poate nu se întâmplă nimic grav între tine şi persoana iubită, dar planează o atmosferă mai sumbră deasupra voastră, din cauza unor influenţe din afara cuplului. Dacă unul din voi e încărcat negativ de emoţii şi griji, e clar că îşi va revărsa problemele şi asupra celuilalt şi veţi suferi laolaltă. Totuşi, cel afectat simte nevoia de a-şi spune păsul în faţa celui drag, aşteptând ajutor, susţinere şi înţelegere.

FECIOARĂ

Felul în care ţi se adresează unii este nedrept, pentru că te critică, te judecă, te atacă agresivi cu vorbe dure, pe care e şi normal să le pui la inimă şi să suferi. Gândeşte-te că relaţia cu aceşti oameni sunt sacrificiul pe care trebuie să-l faci pentru a-ţi atinge marile scopuri, deoarece drumul către succes nu e întotdeauna presărat de petale de trandafiri ci şi de dispute, controverse, duşmănii şi hopuri. Ei sunt proba ta majoră de încercare, dar de care poţi trece cu brio!

BALANȚĂ

Cea mai mare bucurie a zilei este să socializezi, să treci prin locuri pe unde ai ocazia să te întâlneşti cu amicii tăi sau de a face noi cunoştinţe. Dialogul merge ca uns peste tot, pentru că ai un talent aparte de a te adapta oricărui mediu şi oricăror subiecte de conversaţie. Eşti primit cu braţele deschise de un grup de persoane pe care abia acum le cunoşti, dar unde laşi o impresie excelentă, ceea ce îţi va asigura o integrare rapidă în noul mediu.

SCORPION

Ai grijă cu cine îţi petreci ziua, pentru că tu eşti într-o pasă excelentă iar compania nepotrivită ţi-ar putea tăia şi ţie tot cheful de a face ceva interesant. Nu sta acasă, nu sta singur, dar nici nu atrage alături de tine oameni care au ceva pe suflet, pentru că ştii cât de impresionabil eşti şi vei lăsa orice activitate care ţi s-ar potrivi mai bine doar pentru a-i ţine companie la greu. Unii te vor acapara cu problemele lor personale, cu care chiar nu ai nicio legătură, dar parcă nu poţi rămâne indiferent la lacrimile lor şi încerci să le fii alături cu ce poţi. Prezenţa ta le face bine!

SĂGETĂTOR

Verdictul pe care îl primeşti azi în urma unui conflict puternic te favorizează şi e normal să fii mulţumit de rezultate. Consideri că ţi s-a făcut dreptate şi jubilezi în sinea ta şi în faţa inamicilor care ţi-au pus doar beţe în roate. A meritat să ai răbdare, să lupţi cu toate puterile pentru a-ţi demonstra nevinovăţia şi a primi din nou ceea ce ţi se cuvine, dar nu te culca totuşi pe laurii victoriei. Riposte mai pot veni şi de acum înainte din partea celor care tot mai consideră că li se cuvine ceea ce ai obţinut tu pe merit.

CAPRICORN

Joci un rol important în sarcinile zilei, pe de o parte pentru că îţi asumi ceea ce-ţi revine cu simţ de răspundere şi voinţă, şi, pe de altă parte, pentru că reuşeşti să îi mobilizezi şi pe ceilalţi la treabă astfel încât să ajungeţi împreună la un rezultat demn de laudă. Dai randament în activităţi în care trebuie să-i împingi de la spate pe alţii, pentru că ai un talent special de a le arăta, prin exemplu personal, celor care nu prea au chef de treabă că ceea ce visaţi, împreună, are sorţi de izbândă dacă vă uniţi cu toţii forţele.

VĂRSĂTOR

Mare atenţie azi, pentru că trece prin calea ta un pericol ce poate lăsa urme asupra stării tale psihice. Că dai piept cu gesturile negative ale unui rival care se bagă neinvitat în treburile tale, că auzi veşti proaste legate de viaţa de cuplu sau descoperi efectele nedorite ale intervenţiei nefaste ale unor oameni în care ai avut încredere, prima reacţie este aceea de abandon, suferind în sinea ta. După ce va trece primul şoc, vei începe să înţelegi mai bine ce s-a întâmplat şi să iei măsuri drastice pentru a nu mai lăsa pe alţii vreodată să facă la fel!

PEȘTI

Viaţa de cuplu este motiv de împlinire pentru tine, deoarece partenerul te răsfaţă cu gesturi de afecţiune, copiii te înconjoară cu maximă iubire şi tu, la rândul tău, dăruieşti tot ce ai mai bun în suflet doar pentru a-i vedea pe ei fericiţi. Veştile bune curg din toate părţile, poate chiar apare şi un prilej de sărbătoare în familie, cum ar fi o logodnă, un botez sau alte evenimente care te aşează pe tine în centrul atenţiei şi te încântă cu tot ce poate fi mai bun de la cei care ţin cu adevărat la tine. Azi poţi spune cu mâna pe inimă că eşti fericit!

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load