Horoscopul pentru 23 iulie 2019

Horoscopul pentru 23 iulie 2019

BERBEC


Tu te-ai apucat serios de o activitate de durată, în care nu simţi nevoia să te grăbeşti, în timp ce colaboratorii tăi încep să te preseze să ajungi mai repede la rezultate. Nu poţi da randament în acest ritm, pentru că e totuşi o acţiune ce necesită concentrare, atenţie, lucru fără grabă, deci, dacă te laşi influenţat de cei agitaţi de pe margine, începi să faci greşeli. Fă totul ca la carte, aşa cum consideri tu de cuviinţă, pentru că sub asemenea presiune nu poţi ajunge la roadele dorite. N-au decât să te aştepte ei pe tine!

TAUR


Ai alături de tine o persoană care te încurajează, îţi dă încredere în tine însuţi, te susţine trup şi suflet, deci îl poţi numi cel mai bun prieten! Te ajută într-o situaţie care lui îi este deja cunoscută, a trecut şi el prin ceva similar, şi nu te lasă să pierzi timp preţios căutând soluţii pe care el deja le deţine. Ţi le împărtăşeşte cu bucurie şi cu atât mai mare e satisfacţia sa de a-ţi fi de ajutor cu cât vede că tu chiar îi urmezi sfaturile şi îndrumările. De aici se poate lega o relaţie de succes, din care ai multe de învăţat.

GEMENI


Călătoriile acestei zile sunt înţesate de conflicte şi certuri de la orice fleac. De la violenţa celor participanţi la trafic până la dispute prin telefon, a lua legătura azi cu ceilalţi e un stres major! Aproape că ai vrea să te retragi în banca ta, să te izolezi de toată lumea, de vreme ce orice încercare de a intra în contact cu ceilalţi se soldează cu un mic scandal. Nu eşti tu vinovat de această stare de tensiune, ci interlocutorii tăi care sunt grăbiţi, nervoşi, agitaţi, care îşi eliberează tot stresul pe ceilalţi. Ai ghinionul de a le trece chiar tu azi prin cale.

RAC


Ai motive de bucurie cand vine vorba de cheltuieli, de cumparaturi, de bugetul familiei. Calculul sumar pe care il faci suna promitator si te incurajeaza sa te gandesti la o noua serie de investitii pentru confortul casei tale. Discuti si cu familia despre cumparaturile la care te gandesti si primesti din partea lor numai confirmari ca momentul e potrivit, ca si ei vor acel lucru la care tu visezi, deci merita sa iesiti la cumparaturi. Poate ai ramas cu ceva bani nefolositi si acum e momentul cel mai bun pentru a aduce acasa ceva nou, de care toata lumea se bucura. Ca e un televizor nou sau un obiect de decor, lumea se strange in jurul lui cu veselie.

LEU


Ceea ce, la prima vedere, pare a fi un hop, vei vedea mai tarziu ca era cel mai bun lucru care se putea intampla, ca atare nu privi in jur cu ostilitate. Daca unele planuri nu evolueaza atat de repede sau usor pe cat ai fi dorit, nu e altceva decat un prilej pentru tine de a descoperi cat de capabil esti in momentele cele mai dificile. Daca treci peste un moment mai complicat genereaza o stare de satisfactie si de mandrie personala net superioare decat daca toate ar fi mers ca unse, fara sa depui nici un efort. Vei avea cu ce te lauda la final tocmai pentru ca acest proiect a fost mai greu, altfel nu ai sti sa apreciezi un succes daca ar fi obtinut prea simplu. Ce-i simplu nu-i neaparat si ce-i mai bun pentru tine!

FECIOARĂ


Ai putea primi un dar superb de la viata, dar daca tu singur spui ca nu-l meriti, nimeni nu ti-l da cu forta! Nu cumva te pedepsesti singur pentru o vina care nici macar nu-ti apartine? Prea iti tai singur toate recompensele din lista celor pe care le-ai merita, prea iei pe umerii tai responsabilitati care nu ar trebui sa iti parvina doar tie, spui prea des nu vreau. Invata sa te iubesti mai mult, sa-ti ingadui mai multe, pentru ca viata nu e facuta doar din limite, restrictii, legi, norme severe, refuzuri si usi trantite in nas. Dimpotriva, viata e un dar minunat care are atat de multe de oferit, totul e sa vrei tu sa desfaci ambalajul si sa descoperi ce e acolo pregatit doar pentru tine!

BALANȚĂ


Discuţia cu o persoană mai matură are efecte contradictorii asupra ta. Pe de o parte, te stimulează să-ţi pui mintea la contribuţie şi să faci planuri măreţe de perspectivă, dar, pe de altă parte, îţi taie un pic elanul, pentru că îţi atrage permanent atenţia că ceea ce visezi nu se ridică peste noapte, ci în timp îndelungat şi cu imense eforturi. Merită să visezi că totul e posibil şi că vei ajunge acolo cândva, dar trebuie să fii permanent conştient cât de mult ţi se cere ca să-ţi îndeplineşti visul pe care celălalt ţi-l alimentează cu argumente puternice.

SCORPION


Adu-ţi aminte de câte ori ai aşteptat ceva de la viaţă şi ai primit doar pentru că ai avut încredere în forţa visului tău de realizare. Fă la fel şi acum, tocmai pentru că ai deja antecedente foarte bune, şi investeşte toată forţa gândului tău pozitiv într-o singură direcţie. Ceea ce porneşti acum va duce uşor spre succes datorită modului foarte optimist în care priveşti lucrurile, deci hai, la drum cu capul sus, trăgându-ţi energia şi motivaţia din vechile tale succese. Ştii bine că se poate, ştii bine că ai reuşit şi altădată în situaţii similare, deci ajunge doar să repeţi reţeta cu aceeaşi pasiune vie! Trecutul e sursa energiei tale actuale.

SĂGETĂTOR


Ai puterea de a spune lumii clar şi răspicat ce doreşti tu cel mai mult. Nu mai ţine în tine, pentru că uneori lucrurile devin realitate doar dacă le transpui în cuvinte, în afirmaţii, în declaraţii de credinţă. Eşti acum pus în faţa unui astfel de discurs, de parcă cineva apare în calea ta şi te întreabă foarte ferm: tu ce doreşti? Trebuie să ai forţa de a spune cu încredere, nu pentru că ar sta în puterea acelei persoane să-ţi realizeze dorinţele, ci a le recunoaşte public, a le spune cu voce tare e semn că ai încredere în visele tale şi dacă deja la expui şi altora, înseamnă că ai pornit deja spre împlinirea lor. A spune ce vrei şi să le laşi doar la nivel de vis, nu e în avantajul tău, deci spune şi apoi construieşte!

CAPRICORN


Fii atent la toate semnalele care vin către tine din diverse direcţii, pentru că ele pot fi răspunsul la întrebările tale majore din această perioadă. Uneori, îndrumarea nu vine sub forma unui indicator pe care scrie cu litere mari PE AICI, ci poate fi şi sub forma unei idei sclipitoare, a unei poveşti de viaţă împărtăşită de cineva, a unui exemplu demn de urmat, a unei informaţii apărute ca din senin. Ai putea fi tentat să le treci cu vederea, dar tocmai pentru că ştii că cele mai folositoare veşti vin în forme neaşteptate, ar trebui să fii cu ochii în patru şi cu urechile pâlnie la ceea ce vine spre tine azi cu o intensitate aparte. Primeşte, ascultă, foloseşte!

VĂRSĂTOR


A venit momentul unei decizii majore pe care o tot amâni de ceva vreme pentru că nu te simţeai pregătit să spui ultimul cuvânt. Ai mai meditat, te-ai gândit, ai adunat informaţii şi acum consideri că deţii toate detaliile necesare unei alegeri înţelepte. Nu vrei să fii influenţat de nimeni, dar oricât ai dori să iei singur decizia, nu poţi rămâne surd la influenţele din afară. Se vehiculează suficiente păreri contrarii în jurul tău, deci şi aici trebuie să depui un efort de atenţie: de a discerne corect între ce e bine şi ce e rău, de ce te poţi folosi în alegerea ta şi ce nu te ajută la nimic.

PEȘTI


E o plăcere să-ţi revezi azi rudele mai în vârstă, de la care afli o mulţime de lucruri interesante. Părinţii au sfaturi bune de dat, deci nu-i ignora şi nici nu considera vorbele lor drept o cicăleală, pentru că va veni o zi când te vei folosi de cele auzite azi de la ei. Când vei fi părinte, vei transmite şi tu mai departe aceste învăţături ca atare ţine-le bine minte şi transformă-le în principii sănătoase de viaţă. Prezenţa ta face bine celor dragi ţie, aflaţi deja la vârste onorabile, de aceea ar fi bine să le faci o vizită sau să le dai un semn de viaţă.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load