Horoscopul pentru 19 mai 2019

Horoscopul pentru 19 mai 2019

BERBEC


Poţi trata mult mai lejer micile dispute care se mai încing în jurul tău. Le poţi lua în glumă, le poţi privi ca pe simple semne de stres ale celor cu care intri în contact, ca atare o atitudine jucăuşă sau chiar inocentă în faţa unor astfel de forme de agresivitate ar dezamorsa foarte repede bomba. Cel care ridică azi tonul nu are absolut nimic cu tine, e doar nervos şi obosit, deci nu pune la suflet gesturile sale un pic cam obraznice. Încearcă să-i zâmbeşti, să-i spui o vorbă bună care să-i distragă atenţia de la sursa nervilor săi, şi ai să vezi ce repede se reinstalează armonia. În nici un caz nu-i răspunde cu aceeaşi monedă, nu aceasta e soluţia!

TAUR


Nu te lăsa doborât de o banală piedică. Dacă te prinde într-un moment fragil, gata să renunţi la cel mai mic hop, vei regreta mai târziu slăbiciunea de acum, ca atare adună-ţi forţele şi luptă, orice ar fi. Vei fi mândru când vei fi depăşit starea de sensibilitate de pe parcurs, absolut omenească de altfel, dar totul e o chestiune de voinţă, totuşi! Piedici există la tot pasul, dar asta nu înseamnă că renunţi de fiecare dată, ci descoperi în tine resurse fantastice de energie şi de ambiţie pentru a ajunge acolo unde doreşti, chiar dacă e greu.

GEMENI


Uneori nici nu e nevoie să faci eforturi imense pentru a-ţi îndeplini visele. Ajunge să trimiţi în eter marile tale dorinţe şi să aştepţi să se manifeste. Există o lege a universului care atrage în calea ta tot ce gândeşti, deci de aici trebuie să înceapă efortul tău personal: de a avea grijă ce gândeşti, ce creezi cu propria ta minte, ce permiţi să intre în viaţa ta cu adevărat. Stai şi meditează, îţi prieşte de minune această stare aparent pasivă, dar tu în acest timp nu stai deloc degeaba, pentru că mintea ta construieşte lumi fantastice care au toate şansele să se materializeze într-o zi doar pentru eşti convins că gândurile tale prind viaţă.

RAC


Cât de multă bunătate poţi avea, oare? Unii chiar vor fi tentaţi să îţi încerce limitele suportabilităţii şi te vor ataca, te vor critica, te vor judeca întruna până când oricine altcineva ar fi clacat şi ar fi răbufnit, dar nu şi tu. Reuşeşti să-ţi păstrezi calmul şi iubirea faţă de oricine, ştiind că întotdeauna un astfel de ton e cel care va echilibra cel mai uşor orice situaţie neplăcută. Nu pui la inimă, ci dimpotrivă, eşti atât de deschis şi de generos în gesturi calde, încât toţi vor dezarma ruşinaţi în faţa  ta. Duhul blândeţii e cheia!

LEU


Ai pus nişte întrebări cu ceva timp în urmă şi nu ai primit răspuns, dar azi au început să apară şi răspunsurile. Nu te grăbi să le interpretezi chiar acum, ascultă-le cu atenţie, cu înţelepciune, cu detaşare şi pune-le apoi undeva în sertarul memoriei. Va veni şi ziua când aceste informaţii primite azi pe diverse căi vor da roade, dar e nevoie de o perioadă de sedimentare, înainte de a descoperi cum le poţi utiliza în avantajul tău. Acum doar stai şi primeşti detaliile, te documentezi, te informezi, afli cele mai secrete taine ale situaţiei care te preocupă. Mulţumeşte cerului că ţi-a oferit aceste lămuriri clare!

FECIOARĂ


Primeşti o veste ce îţi strică toate planurile. E ca un refuz final ce îţi taie tot elanul şi nu mai poţi merge mai departe pe acelaşi drum ca înainte. Poate fi ziua unei alegeri definitive ce va avea efecte de durată în cariera ta, dar pe moment eşti un pic debusolat, neştiind încotro trebuie să mergi de acum înainte. Eşti nevoit să iei nişte măsuri rapide de schimbare totală a direcţiei şi e normal să nu fii foarte sigur pe tine în faţa unei alegeri atât de drastice. De mâine lucrurile vor sta complet diferit.

BALANȚĂ


Eşti pe cale să atingi bunăstarea datorită resurselor fantastice pe care le deţii. Eşti un motor de energie care rulează la turaţie maximă, deci pune la treabă creativitatea şi puterea ta de muncă pentru a scoate la lumină lucruri generatoare de prosperitate în viaţa ta. Abundenţa financiară se naşte din abundenţa de idei, deci tu nu trebuie să aştepţi ceva din senin, ci să te apuci chiar tu de treabă, pentru că ai atâtea căi de a câştiga ceea ce îţi doreşti. Pune mâna pe lopată, ar spune cineva, şi asta şi faci, metaforic vorbind, investind tot ce ştii într-o direcţie aducătoare de belşug. Ceea ce iese de aici e cea mai de preţ bogăţie a ta!

SCORPION


Un fulger îţi trece astăzi prin minte care te duce, parcă, în alte timpuri. E o amintire ciudată, nu-ţi dai seama de unde vine, pentru că, deşi pare familiară, nu e legată de tine. E o amintire din vieţi anterioare, pentru că azi se creează o punte fină de legătură între cel care eşti acum şi cel care ai fost cu secole în urmă, când ai mai trăit pe acest pământ. Datoriile tale karmice revin în actualitate, poate întâlneşti persoane cu care ai mai interacţionat în alte vieţi sau ai acel sentiment de deja vu, cum că ai mai fost pe aici, ai mai trăit evenimentele acestea, ai mai trecut prin astfel de situaţii, deşi nu poţi spune clar când şi unde. Se leagă o relaţie specială cu vieţile anterioare, de parcă ceva învăţat atunci te poate ajuta acum.

SĂGETĂTOR


Tratezi iubirea cu un fel de inocenţă, şi bine faci! Nu trebuie s-o priveşti doar cu ochi critici şi raţionali, dorind neapărat să o controlezi ca să evolueze în direcţia pe care o doreşti. Cu o atitudine mai lejeră, cumva nevinovată, de copil care tatonează terenul, te poţi bucura altfel de tot ce trăieşti alături de persoana iubită. Vă oferiţi unul altuia sentimente ca într-un Joc de copii, şi vă simţiţi liberi împreună, fără a vă supune neapărat unor reguli, unor legi, unor condiţii stricte. fii liber să experimentezi iubirea la modul cel mai plăcut, pentru că mai e cale lungă până când veţi putea emite amândoi pretenţii unul asupra celuilalt. Deocamdată iubirea se reduce la joc, la flirt, la aventură, urmând să vezi tu mai încolo încotro merge!

CAPRICORN


Ai putea avea un vis cu conotaţii aparte în această noapte, ca atare încearcă să te concentrezi asupra acestor simboluri, atât la culcare, cât şi la deşteptare. Poate fi un mesaj trimis din astral special pentru sufletul tău, care îţi oferă garanţia că eşti protejat, că eşti pe drumul cel bun. Ai nevoie ca ceva să spulbere starea de incertitudine care te apasă, de aceea cauţi un răspuns pe orice cale la care ai acces. Indiferent care sunt credinţele tale, spiritualitatea poate fi calea de a ajunge mai repede la acel răspuns, deci roagă-te, meditează, citeşte, gândeşte, pentru că vei încheia ziua un pic mai înţelept şi un pic mai luminat. Ba chiar ai putea avea revelaţia misiunii tale personale pe acest pământ.

VĂRSĂTOR


Reuşeşti să creezi o punte de legătură fantastică între lucrurile înălţătoare, spirituale, şi cele strict materiale, fără să lezezi nici unul din aceste planuri. Te conectezi extrem de uşor la tot ce vine de sus, din astral, din ceruri, de la divinitate, şi foloseşti această minunată inspiraţie în viaţa ta de zi cu zi. Asta da conexiune cu cerul, pentru că tu demonstrezi, acum, acea vorbă precum în cer aşa şi pe pământ. Norocul tău vine de sus iar bunătatea ta se reflectă înapoi spre ceruri, creând cea mai puternică legătură cu ceea ce numai inima ta ştie că se află deasupra. În ce crezi tu mai mult se poate acum materializa palpabil!

PEȘTI


E un moment bun să te opreşti din orice efort fizic sau mental şi să asculţi ce îţi transmite vocea ta interioară. Probabil, prins în iureşul atâtor evenimente  cotidiene, nu s-a mai făcut auzită demult, şi ai acum uimirea să descoperi câte lucruri ai trecut pe linie secundară, deşi vocea aceea interioară ţi-a vorbit întruna. Dar cum s-o auzi în asemenea stres de zi cu zi? Acum ai starea potrivită pentru a sta de vorbă cu tine însuţi şi ce poate fi mai potrivit decât să te relaxezi ascultând muzică, meditând, scriind sau citind, pentru că aşa îţi auzi cel mai bine gândurile.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load