Facebook a recunoscut că a interceptat mesajele vocale ale utilizatorilor

Facebook a recunoscut că a interceptat mesajele vocale ale utilizatorilor

Facebook a plătit sute de companii care să extragă mesajele sonore ale conversaţiilor anumitor utilizatori, a dezvăluit marţi agenţia Bloomberg. Cea mai mare reţea de socializare din lume a negat multă vreme că a acţionat în acest fel pentru a-şi calibra mai bine reclama sau paginile de informaţii.


Într-un comunicat transmis agenţiei de ştiri financiare, Facebook recunoaşte că a cerut transcrierea înregistrărilor sonore ale conversaţiilor (cu permisiunea utilizatorilor), dar afirmă că a pus capăt acestei practici. „La fel ca şi Apple sau Google, am îngheţat practica ascultării înregistrărilor sonore de către oameni săptămîna trecută”, explică reţeaua de socializare. Facebook explică că a avut permisiunea de a efectua transcrierea conversaţiilor din partea utilizatorilor aplicaţiei sale Messenger. Subcontractorii verificau dacă inteligenţa artificială a reţelei interpreta corect mesajele care erau procesate fără a se furniza identitatea celor care le-au trimis, scrie DCnews.ro.


Potrivit Bloomberg, angajaţii care sunt însărcinaţi de transcriere se îngrijorează de implicaţiile etice ale muncii lor, nefiind informaţi nici despre originea înregistrărilor conversaţiilor, nici despre modul de utilizare a lor de către compania fondată de Mark Zuckerberg. Amazon, Apple şi Google, care vând şi ele asistenţi vocali, au recunoscut că procedează la fel pentru a ameliora răspunsurile aplicaţiilor lor.


Amazon dă posibilitatea utilizatorilor de a bloca utilizarea discuţiilor lor cu Alexa, inteligenţa artificială care îi animează pe asistenţii săi vocali Echo. Facebook, care tocmai a plătit o amendă record de 5 miliarde de dolari autorităţilor federale americane pentru utilizarea neadecvată a datelor private ale utilizatorilor, a negat multă vreme că utilizează înregistrări audio pentru a-şi putea adapta mai bine reclamele sau a-şi face paginile mai atractive.


Fondatorul şi CEO-ul gigantului reţelelor de socializare a respins ideea chiar în cadrul unei audieri în faţa Congresului, în aprilie 2018. ‘Vorbiţi despre o teorie a conspiraţiei care circulă, potrivit căreia noi ascultăm ce se petrece la microfonul dumneavoastră şi utilizăm datele pentru reclamă’, a răspuns tânărul miliardar unei întrebări din partea senatorului Gary Peters. ‘Nu facem acest lucru’, a dat el asigurări. Mai tîrziu, Facebook a precizat că nu ascultă microfonul unui utilizator decât dacă acesta şi-a dat acordul. Potrivit Bloomberg, compania nu a precizat ce făcea apoi cu înregistrările.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load