Exercitii pentru ochi sanatosi

Exercitii pentru ochi sanatosi

În era tehnologiei, ochii sînt cei mai afectați de expunerea la lumina dăunătoare a ecranelor, iar timpul mediu petrecut în fața lor este foarte mare (peste 3 ore zilnic). 


Desigur că nu putem să excludem complet aceste momente, dar le putem atenua efectele cu o serie de exerciții pentru o sănătate oculară mai bună.



Relaxarea privirii


În momentul cînd privim un obiect sau ecran de aproape, în interiorul ochilor se produce un fenomen numit acomodatie. Astfel, acest efort natural, pe care îl depune cristalinul, este suprasolicitat în timp, iar ochii obosesc. Cea mai simplă regulă de respectat este regulă 20-20-20, care spune așa: la fiecare 20 de minute petrecute în vederea de foarte aproape (30-50 cm), să ne uităm 20 de secunde la 20 de picioare distanță (aproximativ 6 metri). Astfel, acomodatia este relaxată și ochii își recăpăta odihnă.


Ce să aleg între televizor și telefon?


Din punct de vedere oftalmologic, atunci cînd ochii privesc la distanță, acest lucru se face cu minimul de efort din partea structurilor oculare. Lucrurile devin din ce în ce mai solicitante atunci cînd obiectele sau ecranele se apropie de ochi – cu cît mai mic și mai aproape un ecran, cu atît mai mare efortul depus de ochi să-l focalizeze. Din păcate, suprasolicitarea acestui sistem de focalizare la aproape duce în timp la apariția și dezvoltarea miopiei (atît la copii, cît și la adulții tineri).


Cum mai poți ajută vederea?


Cel mai simplu exercițiu este să închideți ochii și să îi țineți așa cîteva secunde. Astfel, nu numai că se relaxează acomodatia, dar și filmul lacrimal va fi corect și uniform distribuit pe suprafață ochilor. Practic, atunci cînd privim un ecran, impresia este că, dacă vom clipi, dispare imaginea din față noastră. La un moment dat, filmul lacrimal se rupe și apare senzația de “nisip în ochi” sau de arsura/jenă oculară. Astfel, prin clipire, filmul lacrimal se întinde uniform pe suprafață ochilor.


Periodic, cu ochii închiși sau deschiși, este bine să miști ochii, în sensul acului de ceasornic și invers, pentru a antrena motilitatea oculară. Tot pentru motilitate, te poți uită în toate direcțiile privirii, pornind de la privirea drept înainte (sus, stînga sus, dreapta sus, lateral dreapta, lateral stînga, jos, jos stînga și jos dreapta).


Tot pentru relaxare, poți aplică pe ochii închiși comprese cu apă rece, însă niciodată ceaiuri sau alte substanțe neavizate de medic. De multe ori, se întîlnesc cazuri grave de alergii, din cauza ceaiului de mușețel aplicat pe comprese deasupra ochilor. 


Uneori, medicul va găși oportună instilarea de picături pentru lubrefierea suprafeței oculare (lacrimi artificiale), însă este bine să va sfătuiți cu el pentru a găsi cea mai potrivită picătură pentru simptomatologia pe care o ai. Nu uită să bei zilnic aproximativ 2 litri de lichide, pentru o mai bună hidratare a filmului lacrimal.


Înainte de a te culcă seară, este bine să nu stai cu ochii în ecrane, deoarece acest lucru tulbură ritmul circadian (ciclul somn – veghe). Înlocuiește televizorul cu o carte și poți repetă exercițiile de mai sus pentru vedere odihnită a două zi dimineață.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load