COVID-19 în MOLDOVA

Doza de sănătate: Cum să prepari și cum te ajută ceaiul de lămîie

Doza de sănătate: Cum să prepari și cum te ajută ceaiul de lămîie

Lămîiul provine din Asia, iar fructele sale sînt folosite în întreaga lume atît în scopuri culinare, cît și în cîteva non-culinare.

Conține o cantitate mare de vitamina C (53 mg/100 g), iar zeama sa este foarte sănătoasă. Se poate folosi la condimentarea sau marinarea mîncării, poate înlocui oțetul, se poate consuma suc formă de limonadă sau ceai, este folosită și în cosmetică, dar și la curățenie.

Ajută la detoxifierea ficatului


Ceaiul de lămîie stimulează detoxifierea și este recomandat să consumi unul măcar de 3-4 ori pe săptămînă, dimineața, pe stomacul gol.

Îmbunătățește sistemul imunitar

Datorită conținutului mare de vitamina C, ceaiul de lămîie te poate ajuta să ai o sănătate de fier. Mai ales în sezonul rece, îți recomandăm să consumi ceai de lămîie cît mai des, pentru a te feri de răceală și gripă.

Te ajută să slăbești

Ceaiul de lămîie crește rata metabolică și împiedică depunerea de grăsime. Din nou, este recomandat să îl consumi dimineața.

Reduce oboseala

Efectele ceaiului de lămîie se observă și pe termen lung. Dacă obișnuiești să consumi o cană pe zi, vei observa că te vei simți mai plină de energie!

Are efect antiseptic

Acest ceai poate preveni și înlătura infecțiile, făcîndu-l alegerea ideală iarna, cînd șansele să răcești sînt mai mari.

Îți păstrează frumusețea

Dacă vrei ca pielea ta să fie frumoasă cît mai mult timp, ceaiul de lămîie îți vine în ajutor! Acesta îți curăță pielea de impurități, iar tu vei arăta tînără cît mai mult timp.

Ajută la reglarea tensiunii arteriale

Lămîia conține și potasiu, care poate regla tensiunea arterială. Astfel, ceaiul de lămîie este recomandat persoanelor cu probleme cardiace.

Te scapă de răceală

Dacă ai răcit, ceaiul de lămîie te poate ajuta să te vindeci mai repede. Este bun și pentru gît, pentru că ameliorează inflamația și te scapă de tuse.

Scade nivelul colesterolului

Ultimele analize au arătat că ai un colesterol cam mare? Încearcă să consumi mai des ceai de lămîie, poate face minuni în acest sens!

Previne și elimină pietrele la rinichi

Datorită conținutului de acid citric, zeama de lămîie poate dizolva pietrele la rinichi.

Pot slăbi consumînd ceai de lămîie?

Ceaiul de lămîie este recomandat în numeroase diete de slăbit. Împiedică depunerea de grăsime, ajută la arderea caloriilor, detoxifiază organismul și scade pofta de mîncare. Bineînțeles, e nevoie să ai și o alimentație sănătoasă. Cu alte cuvinte, dacă mănînci în fiecare zi pizza sau chipsuri, nu te aștepta ca ceaiul de lămîie să facă minuni!

Cum preparăm ceaiul de lămîie și ce alte ingrediente putem adăuga?

Ceaiul de lămîie poate fi consumat simplu, dar mai poți adăuga și alte ingrediente în prepararea sa. Cele mai populare alegeri sînt ghimbirul, pudra de ardei iute sau bicarbonatul.

Pune la fiert 300 ml de apă. Pînă fierbe apa, taie jumătate de lămîie și stoarce-o. Adaugă zeama obținută în apă, așteaptă pînă fierbe, apoi acoperă ibricul și lasă-l deoparte 5-10 minute. Dacă vrei, îndulcește ceaiul cu o linguriță de miere.

Pentru ceaiul cu lămîie și ghimbir: adaugă o linguriță de ghimbir răzuit în apă, odată cu zeama de lămîie.

Pentru ceaiul de lămîie cu pudră de ardei: adaugă jumătate de linguriță de pudră de ardei în apă, odată cu zeama de lămîie.

Pentru ceaiul de lămîie cu bicarbonat: adaugă o linguriță de bicarbonat de sodiu odată cu zeama de lămîie și amestecă bine.

De asemenea, poți folosi zeamă de lămîie și în prepararea altor ceaiuri. De exemplu, se potrivește foarte bine cu ceaiul verde, dar și cu unele ceaiuri negre.

Ceaiul de lămîie este bun pentru copii?

Cu siguranță! Pentru că îmbunătățește sistemul imunitar, este recomandat ca cei mici să consume des ceai de lămîie, în special în sezonul rece.

Pot consuma ceai de lămîie în perioada sarcinii?

Nu doar că o poți face, dar chiar este recomandat. Aroma sa are un efect calmant, care te va scăpa de insomnie, dar și de anxietate.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load