Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Descoperire rară în padurea amazoniană

11 sep. 2019,, 23:30   Externe
3278 0

O nouă specie de țipar electric a fost descoperită în Amazon, iar acest exemplar are caracteristici unice față de specia sa, informează CNN.

Cercetătorii de la Muzeul de Istorie Naturală Smithsonian au descoperit două noi specii de țipar electric în pădurea Amazonului, iar una dintre aceste specii este capabilă să elimine o descărcare de pînă la 860 de volți de electricitate. Speciile cunoscute până acum puteau descărca cel mult 650 de volți de electricitate.

Noile exemplare pot atinge 2,4 metri lungime și arată cât de multe specii noi mai pot fi descoperite în pădurea amazoniană.

Voltajul generat de un țipar electric ar putea fi influențat de conductivitatea apei în care trăiește, arată studiul publicat în jurnalul Nature Communications.

Noua specie, spre exemplu, trăiește în ape are nu oferă o conductivitate bună a electricității. Astfel, potrivit cercetătorilor, este posibil ca specia să se fi adaptat le mediul său și să fi dezvoltat capacitatea de a degaja o descărcare electrică mai puternică, pentru a contracara condițiile mediului său.


Există aproximativ 250 de specii de pești care pot genera electricitate, dar țiparii electrici sunt singura care folosesc aceste descărcări pentru a vâna sau pentru a se apăra.

În 1799, oamenii de știință au folosit țiparii electrici pentru a se inspira pentru construcția primei baterii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?