De ce întîlnim atît de rar femei pilot?

De ce întîlnim atît de rar femei pilot?

Femeile sînt curajoase şi au suficientă ambiţie ca să se aşeze inclusiv la manşa unui avion.


Dar la fel de adevărat este că deocamdată media celor care pilotează, în companiile aeriene din Europa, este de sub zece la sută.


Comandantul, Isabelle de Bove, cu o experienţă de 30 de ani, îşi aminteşte momentul în care a spart tiparele şi a intrat în aviaţia civilă. Terminase facultatea de finanţe, dar nu se vedea dînd credite.


 “Am făcut un împrumut la bancă. După foarte mulţi ani, în sfîrşit, am devenit pilot. Mi-a plăcut să zbor. Poate că o mamă trebuie să fie mai aproape de familie, dar saptamania viitoare voi fi 6 zile acasă, voi sta 6 zile cu copiii mei. Neobişnuit pentru cei care muncesc în birou sau în supermarket”, spune Isabelle de Bove.


Condiţia fizică îi permite unei femei să se descurce perfect la manşă, spune Isabelle de Bove. O confirmă şi copilotul ei, Delphine Lehoreau, care povesteşte cu umor despre experienţele sale, chiar dacă nu toate au fost plăcute.


“Uneori oamenii au reacţii urîte. Probabil le este frică că au o femeie comandant, dar sînt din ce în ce mai puţini. Zbor de la 15 ani. Adică am o experienţă de 5 ani. Glumesc. Sunt un pilot profesionist de la 23 de ani”, spune Delphine Lehoreau.


Adina Stolojan este de 2 ani comandantul unui Boeing 737. Are o experienţă de 14 ani şi a început să zboare de la 20 de ani, cînd a pilotat pentru prima dată un planor.


 “Pînă acum domeniul a fost accesibil mai mult bărbaţilor. Pentru că ei consideră că este nevoie de curaj şi de foarte multă ambiţie şi de putere, dar pînă la urma femeile au dat dovadă de-a lungul timpului de toate aceste calităţi ne ajută atenţia distributivă”, povestește Adina Stolojan.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load