În mod invariabil, oamenii se lovesc din nou și din nou de probleme – unele vechi, pe care ai zice că le-ar fi rezolvat pînă acum, altele noi, parcă apărute de nicăieri. Dar de unde multitudinea de probleme?
O explicație ar fi că, atunci cînd ceva devine rar, pare să apară în mai multe locuri ca oricînd. Un exemplu ar fi un grup de oameni dintr-un cartier care își asumă responsabilitatea de a suna la poliție cînd văd ceva suspicios.
La început, ei sună la poliție cînd observă nereguli grave, precum tîlhărie sau asalturi. În timp, aceste nereguli devin mai rare. Ce ar face voluntarii atunci? În loc să se relaxeze, ar ajunge să considere suspicioase acțiunile de care înainte nu le-ar fi păsat, precum traversatul ilegal al pietonilor sau aruncatul gunoiului pe jos.
David Levari, cercetător postdoctoral în psihologie la Universitatea Harvard, a vrut să înțeleagă mai bine de ce creierul uman continuă să caute probleme, chiar și acolo unde nu sînt. Într-un experiment, el și echipa sa au oferit unor participanți voluntari un set de fotografii generate pe computer și i-au pus să spună care din ele par amenințătoare.
Pe măsură ce le-au arătat voluntarilor mai puține fețe amenințătoare, aceștia au început să găsească amenințări noi în fețele pe care înainte le-ar fi clasificat drept blînde.
Cumva, creierul nostru nu se poate abține din a vedea amenințări, chiar și atunci cînd acestea devin rare. Cercetările din psihiologia cognitivă și din neuroștiință sugerează că oamenii au tendința de a compara ce se află în fața lor cu cel mai recent eveniment.
Creierul uman consumă mai puțină energie cînd face comparații relative decît atunci cînd folosește măsurători exacte. Ce exemplu, e mai ușor să reții care din prietenii tăi e mai înalt, decît să știi ce înălțime exactă are fiecare.
Acest mecanism nu le permite oamenilor să aprecieze faptul că problemele lor au fost rezolvate. Astfel, apare senzația că mereu apare o nouă problemă și că ești prins într-un cerc fără speranță.
Adăuga comentariu