COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Curioasa istorie a ochelarilor

Curioasa istorie a ochelarilor

Înainte de secolul al XIV-lea, defectele de vedere – fie ele congenitale sau legate de vîrstă – erau afecțiuni fără leac.

Această realitate îi lovea în special pe cei care făceau munci de precizie sau activități intelectuale bazate pe lectură și scris. Printre aceștia din urmă erau și călugării, scrie incredibilia.ro.


Timp de secole, ei au fost marii depozitari ai cunoașterii occidentale. Prin urmare, nu este surprinzător că tocmai într-o mănăstire, cu puțin timp înainte de 1300, a apărut o invenție care de atunci a schimbat viața unei importante părți a omenirii: ochelarii.

Un om de știință arab, Ibn al-Haytham, cunoscut în Europa sub numele de Alhacen, a creat baza teoretică a acestei invenții în secolul al XI-lea, prin studiile sale asupra corneei umane și efectelor razelor de lumină asupra oglinzilor și lentilelor.

Cărțile sale au fost traduse în latină în secolul al XIII-lea și au suscitat un larg interes pentru optică și aplicațiile sale practice.

Au apărut astfel primele „pietre pentru citire”, lentilele emisferice care au fost utilizate ca lupe și care constituie precursoarele ochelarilor.

În 1306, teologul florentin Giordano da Pisa declara într-o predică:

„Abia în urmă cu 20 a apărut arta de a face ochelari, care te fac să vezi bine. S-a dovedit una dintre cele mai bune și mai necesare arte pe care le are lumea. L-am cunoscut pe cel care a descoperit-o și i-am vorbit.”

Prin urmare, momentul inventării ochelarilor este situat în jurul anului 1286. O altă relatare de epocă menționează un călugăr din Pisa, pe nume Alessandro della Spina, care a murit în 1313 și care:

„…putea să reproducă tot ce vedea. El însuși a făcut ochelarii, pe care altcineva i-a conceput înainte, dar fără a dori să-i comunice secretul. Pe de altă parte, Alessandro i-a învățat pe toți cum să facă asta.”

Aceste prime modele de ochelari erau formate din două lentile montate pe cadru de lemn sau de os, unite cu un nit și așezate pe nas.

Lentilele de tip biconvex au corectat defecte ale vederii la mică distanță, precum presbiopia. Există referiri la faptul că se folosea ca material optic cuarț transparent sau beril, o piatra prețioasă, deși la primii ochelari s-a folosit și tehnica de fabricare a sticlei pe bază de nisip, potasiu și carbonat de sodiu, dezvoltată în Bizanț și adoptată de venețieni.

Ochelarii s-au răspîndit rapid în rîndul persoanelor în vîrstă.

De exemplu, poetul Petrarca amintea cum, în jurul anului 1350, și-a pierdut brusc vederea și a fost „forțat să recurgă cu reticență la ajutorul lentilelor.”

În secolul XV a apărut un nou tip de ochelari, „potriviți pentru vederea la distanță, adică pentru tineri”, după cum spunea ducele de Milan într-o scrisoare din 1462, într-o referire clară la lentilele concave care corectau miopia.

Acești ochelari erau utili nu doar pentru sarcini specifice, cum ar fi cititul și scrisul, ci puteau fi purtați tot timpul.

Și poate că tocmai acest aspect i-a făcut pe inventatorii care au urmat să se acorde mai multă atenție problemei fixării ochelarilor pe nas, fără a fi nevoie să mai fie ținuți cu mîna, așa cum se întîmpla la început.

Astăzi, primele modele de ochelari ne par ridicole. De exemplu, au fost întrebuințate inclusiv pălării cu sîrme de care atîrnau ochelarii sau benzi de piele fixate în jurul capului, fîșii de care erau prinse și lentilele.

Interesant este că ramele de ochelari atît de răspîndite azi (mai întîi cele prin strîngerea pe temple și apoi prin fixare după urechi) nu s-au răspîndit pînă în secolul al XVIII-lea.

Abia atunci ochelarii, confortabili, relativ ieftini (datorită producției lor industriale) și cu lentile din ce în ce mai bine adaptate nevoilor fiecăruia, au devenit pentru mulți un apendice de neînlocuit în orice moment al zilei.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load