Cum să-ţi alegi corect ochelarii de soare

Cum să-ţi alegi corect ochelarii de soare

De cîte ori nu ai plecat dintr-un supermarket sau hypermarket cu o pereche de ochelari de soare în coș, chiar înaintea unui drum spre mare?


Folosiți mai mult ca un accesoriu vestimentar, ochelarii de soare au și avantaje extrem de importante pentru protecția ochilor tăi, motiv pentru care alegerea unei perechi potrivite pentru tine trebuie să țină cont de mai multe aspecte, nu numai cel al preferințelor legate de model.


5 detalii la care trebuie să fii atentă cînd îți alegi ochelarii de soare:


Eticheta care îți arată cît de eficienți sînt ochelarii în fața razelor UV


Anne Summers, purtător de cuvînt la American Academy of Ophthalmology, atrage atenția pentru Huffington Post că unul dintre primele lucruri pe care un client ar trebui să le urmărească atunci cînd cumpără o pereche de ochelari de soare este eticheta cu procentul de raze UV absorbit, care ar trebui să fie de 99 sau 100%, sau eticheta pe care apare UV 400, ceea ce înseamnă absorbția razelor care sînt mai mici de 400 nanometri.


Ochelarii polarizați


Nu confunda polarizarea lentilelor cu mesajul care te anunță că ochelarii au o protecție suplimentară în fața soarelui. Polarizarea ochelarilor nu înseamnă o eficiență mai bună în absorbția razelor UV, ci doar o claritate mai bună, lucru recomandat celor care conduc folosind ochelari de soare.


Ce culoare trebuie să aibă lentila


Nu există o culoare mai eficientă în fața absorbției de raze ultraviolete, aici este vorba doar despre preferința personală. Așadar, nu trebuie să îți achiziționezi cele mai închise lentile la culoare crezînd că astfel vei fi mai protejată în fața razelor UV.


Cum trebuie să fie materialul lentilei


Dacă vrei să faci rapid diferența între o lentilă de slabă calitate și una cu adevărat eficientă și utilă pentru ochii tăi, pune-ți ochelarii și plimbă ochii de la stînga la dreapta, privind ușor pe lîngă rame. Dacă observi că imaginea este distorsionată ușor de lentile, atunci acestea sînt compuse din plastic presat și nu reprezintă cea mai bună alegere.


Ramele ochelarilor


Ramele groase ale ochelarilor pot fi de multe ori doar o alegere de fashion, dar au și o utilitate. Acestea pot opri razele soarelui mai eficient, acoperind mai bine marginile exterioare ale ochilor, acționînd ca un scut protector.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load