Cum să îți menții greutatea toamna

Cum să îți menții greutatea toamna

Dacă ținutul dietelor nu a fost întotdeauna punctul tău forte, acest lucru nu ar trebui să te descurajeze, ci mai degrabă să te facă să continui să cauți acea dietă care ți se potrivește, iar ulterior să o incluzi în stilul tău de viață.


Unul dintre cele mai importante lucruri pe care ar trebui să îl faci este să ai răbdare. Nu poți avea corpul dorit peste noapte, iar acest lucru îl știm toate, deși uneori ne place să ne mințim singure și să credem că putem slăbi într-o singură zi.


Acum, cu venirea toamnei, dacă îți este tot mai greu să ții o dietă, află că poți face acest lucru dacă urmezi cîțiva pași simpli și eficienți:


1. Urmează o rutină


Rutina este cea care ne face să fim tot mai organizate și să acordăm timpul nostru stilului de viață pe care îl dorim, așa că dacă te gîndești prin ce mod eficient să slăbești, organizează-ți mesele, gustările, dar și momentele în care te antrenezi pentru a-ți fi mult mai ușor să devină un obicei. Important este să ai răbdare și să nu speri la rezultate spectaculoare într-un ritm scurt.


2. Mergi în natură


Natura întotdeauna îți va da motivația de care ai nevoie, așa că dacă simți nevoia de a începe de undeva planul tău de slăbit, începe printr-o plimbare. Fie că vorbim de o alergare în parc sau chiar de o excursie organizată, acest lucru îți va un restart, dar și un imbold către un stil de viață sănătos. Iar dacă ești adepta aventurii, poți încerca să mergi cu caiacul, asta dacă îți permite vremea.


3. Mergi pe bicicletă


Mersul pe bicicletă este o metodă eficientă de a slăbi, așa că, ar trebui să iei în considerare această variantă atunci cînd te gîndești prin ce mod să îți menții greutatea. Alege să faci o plimbare seara prin cartierul în care să stai, și de ce nu, să îți găsești și un partener care să te însoțească pentru a-ți fi mai ușor.


4. Încearcă să faci pilates


Pilatesul a devenit o sursă excelentă de a te relaxa, dar și de a slăbi în același timp. Fie că ai încercat pînă acum sau nu, află că beneficiile pilatesului se pot vedea în ceea ce privește tonifierea și întărirea mușchilor. Pe lîngă asta, și sănătatea mintală poate fi îmbunătățită datorită acestui sport.


5. Formează-ți un program de slăbit de 20 de minute


Antrenamentele pot fi extrem de dificile, mai ales dacă nu ești obișnuită să faci exerciții fizice. Așa că, ar trebui să începi să îți obișnuiești corpul cu cîteva exerciții ușoare zilnice, timp de 20 de minute, iar ulterior să faci antrenamente mai complexe.


6. Mănîncă sănătos


Degeaba faci antrenamente în fiecare zi dacă nu ai grijă și de alimentația ta, așa că, în acest sens, ar trebui să renunți la mîncarea nesănătoasă, care înseamnă fast-food, grăsimi, carbohidrați, dulciuri și sucuri acidulate, și să consumi fructe și legume de sezon, cum ar fi dovleac, cartofi dulci sau mere. Desigur, poți avea și o zi pe săptămînă în care să te răsfeți, însă nu ar trebui să exagerezi în acest sens.


7. Fă activități în grădină


Chiar dacă poate părea banal, însă grădinăritul te poate face să arzi calorii, mai ales dacă petreci o bună perioadă făcînd aceste activități. Important este să îți găsești o activitate care să îți facă plăcere, și prin intermediul căreia să și slăbești.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load