Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Cinci curiozități despre simțul tactil care te vor surprinde

5 feb. 2018,, 01:00   Externe
3918 0

Mulți ar spune că văzul și auzul sînt cele mai importante simțuri, urmate de gust sau de miros.

Dar uităm că pielea este cel mai mare organ al corpului, iar simțul tactil este mult mai important decît am crede. Știința abia acum descoperă misterele acestui simț și iată ce ne dezvăluie, scrie libertateapentrufemei.ro.

Simțul tactil ne influențează deciziile

Cu toții ne bazăm pe liberul arbitru și avem impresia că deținem controlul asupra tuturor gîndurilor și deciziilor noastre. Cu toate acestea, cele mai noi studii au demonstrat că simțul tactil ne influențează pas cu pas în orice decizie luăm.

Modul în care ne simțim din punct de vedere fizic ne influențează acțiunile și deciziile în egală măsură cu alți factori precum argumentele logice sau sentimentele. Dacă stai pe un scaun confortabil în timp ce îți negociezi salariul, ai șanse mari să fii relaxat și să obții ceea ce dorești.

Dar dacă nu te simți confortabil cînd discuți cu cineva, este posibil ca relația și comunicarea dintre voi să aibă de suferit.

Cum este afectat gustul

Majoritatea oamenilor de știință sînt de acord că există 5 gusturi de bază: dulce, sărat, acru, amar și savuros sau umami.

Dar mai sînt o mulțime de așa zise gusturi pe care le experimentăm zi de zi, cum ar gustul iute dat de ardei sau gustul mentolat, dat de mentă.

În realitate, gusturi precum iute, condimentat, mentolat, vîscos sau cremos sînt influențate de simțul tactil, și anume de modul în care papilele gustative simt diverse texturi și senzații.

Bărbații și femeile simt diferit

Sîntem la fel și totuși diferiți! Iar simțul tactil chiar face diferența dintre femei și bărbați.

Cele mai noi studii au arătat că oamenii capătă mai multă încredere și se destăinuie mai ușor dacă sînt atinși de o femeie, spre exemplu dacă sînt îmbrățișați sau mîngîiați pe braț. Contactul fizic cu o femeie ne trezește acel sentiment de siguranță pe care îl aveam cînd eram copii și eram îmbrățișați de mame. El a rămas în subconștient și se manifestă în momentele tensionate.

Pe de altă parte, cînd o femeie este atinsă de un bărbat care îi place, temperatura corpului ei crește brusc cu aproape 1 grad, în special în zona feței și a pieptului. Temperatura corporală a unui bărbat nu se schimbă, însă, la fel de ușor, chiar dacă este atins de o femeie atrăgătoare.

Atingerile aduc succesul!

Surprinzător, dar simțul tactil poate influența succesul unui individ sau al unei echipe. Trebuie să ne amintim că simțul tactil este primul care se dezvoltă, din momentul în care ne naștem. Este foarte important pentru bebeluși și rămîne la fel de important de-a lungul vieții noastre.

O echipă de cercetători din America a studiat, mai multe luni de-a rîndul, comportamentul jucătorilor de basket din NBA pentru a afla cît de mult îi influențează simțul tactil. Ei au urmărit cît de des dau Noroc jucătorii, cît de des se încurajează cu bătăi pe spate și alte gesturi specifice.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că, pe măsură ce jucătorii sînt mai prietenoși și se încurajează mai mult unul pe altul, cu atît au mai multe șanse să iasă învingători.

Femeile au simțul tactil mai fin decît bărbații

Deși mîinile lungi sau mari ar trebui să fie mai sensibile, cercetătorii au descoperit că mîinile cu degete mici și subțiri, ca ale femeilor, sînt de fapt mult mai ”receptive”. Receptorii de la nivelul degetelor mici sînt mult mai fini și mai sensibili decît cei de la nivelul unor degete mari și lungi.

Femeile sînt capabile să simtă mult mai ușor decît bărbații denivelările și defectele subtile ale unei texturi, oricît ar fi de netede, arată un studiu realizat la Universitatea din Ontario. De aceea, femeile sînt mai sensibile și au atingeri mai ușoare decît bărbații.
0
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?