Cea mai veche perlă din lume a fost descoperită la Abu Dhabi

Cea mai veche perlă din lume a fost descoperită la Abu Dhabi

O perlă de 8.000 de ani, prezentată ca fiind cea mai veche din lume, va fi expusă pentru prima dată în public începînd din 30 octombrie la Muzeul Luvru din Abu Dhabi, au anunţat duminică reprezentanţii Departamentului pentru Cultură şi Turism din Emiratele Arabe Unite, potrivit Agerpres. Perla are mai puțin de un centimetru lungime. 


Perla din Abu Dhabi, așa cum a fost denumită de echipa de arheologi care a descoperit-o pe insula Marawah, aparține Muzeului Național Zayed.


Analizele cu carbon 14 au permis oamenilor de știință să ateste că straturile de rocă din care provine Perla din Abu Dhabi datează din neolitic, dintr-o perioadă cuprinsă între anii 5.600 î.e.n. și 5.800 î.e.n. 


Experții au sugerat că perlele făceau obiectul unor schimburi comerciale cu locuitorii Mesopotamiei, fiind oferite în schimbul unor obiecte de ceramică și alte mărfuri, fiind purtate, de asemenea, și ca bijuterii.


Descoperirea celei mai vechi perle naturale din lume vine după o serie de alte descoperiri din ultimii ani, care dovedesc existența unei așezări sofisticate din Epoca de Piatră.


Perla din Abu Dhabi este o descoperire fabuloasă, mărturie despre originile străvechi ale legăturii noastre cu marea Mohamed Al Mubarak, președintele Departamentului de Cultură și Turism


Anterior acestei descoperiri, cea mai veche perlă naturală cunoscută a fost găsită într-un sit neolitic tot din Emiratele Arabe Unite, cu o vechime estimată la 7.500 de ani, se arată pe thenational.ae.  


Industria perlelor a prosperat în zona Golfului Persic pînă în anii 1930, când au avut loc primele descoperiri ale zăcămintelor de petrol din zonă şi apariţia perlelor de cultură.


Cea mai veche perlă din lume va fi prezentată la muzeul Louvre Abu Dhabi cu ocazia unei expoziţii intitulate ”10.000 de ani de lux”, care va avea loc între 30 octombrie şi 18 februarie.


Expoziţia explorează noţiunea şi definiţia luxului, alături de semnificaţia sa schimbătoare de-a lungul secolelor, prin intermediul unei colecţii ce cuprinde 350 de obiecte provenind în special din muzee franceze.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load