TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Ce observă stewardesele în timpul zborului

Ce observă stewardesele în timpul zborului

Însoțitorii de zbor petrec sute de ore la bordul avioanelor în fiecare an așa că observă o serie de lucruri care le scapă celorlalți pasageri, fie că este vorba despre comportamentul călătorilor ori posibilele deficiențe ale avioanelor.


Persoanele care călătoresc la bordul avioanelor nu observă lucrurile văzute de stewardese, care au în vizor persoanele nervoase, neliniștite ori știu în orice moment unde se află cea mai apropiată ieșire de urgență, relatează publicația Business Insider, care a relatat experiențele avute de șapte însoțitori de zbor.


Patru dintre aceștia au vorbit sub rezerva anonimatului, de teamă că angajatorii vor lua măsuri împotriva lor. Iată cele zece lucruri esențiale urmărite de stewardese, în timpul unui zbor.


Pasagerii fără bagaje


„Pasagerii care nu au bagaje în cabină mi se par uneori ciudați” a spus o stewardesă a companiei United Airlines.


Călătorii prost dispuși


„Cu siguranță îmi dau seama dacă cineva are o zi proastă. Poți să-ți dai seama după limbajul trupului sau expresia unei persoane, dacă au plîns. Știu că a călători cu avionul este un lucru dificil” a spus același însoțitor de zbor.


Ce înseamnă semnalele sonore – ding-urile „Sunt o grămadă de semnale de avertizare într-un avion, care au diverse semnificații pentru echipajul de zbor, dar pasagerii nu le cunosc însemnătatea. Sunt ding-uri pentru apeluri telefonice, sau cînd avionul a ajuns la o anume altitudine, ori cînd avertizoarele de centură sînt pornite sau oprite, precum și alte situații” a explicat o stewardesă a companiei Delta Airlines.


Ce pasageri au nevoie de ajutor imediat


„Îmi dau seama dacă o pasageră este o mamă singură cu copilul ei, care are nevoie de puțin ajutor sau un pic de răbdare. Observ călătorii împietriți în scaune, speriați de moarte de zbor și care au nevoie să vorbească cu cineva” a mai spus însoțitoarea de zbor de la Delta.


Cea mai apropiată ieșire de urgență


Știu unde este cea mai apropiată ieșire” spune Lauren Redling, stewardesă la o companie privată care operează în regim de charter, Worldwide Jet.


Care sînt cei mai speriați pasageri


„Pot să-mi dau seama de la o poștă dacă un călător este speriat. Un pahar de vin oferit gratuit îi poate calma și îi va face ziua mai bună” susține Kevin Cain, însoțitor de zbor la PSA Airlines.


Ce înseamnă cînd pasagerii își țin bagajele în brațe în loc să le îndese sub scaunul din față


„Întotdeauna văd cînd încearcă săși țină gențile în brațe- întotdeaua. Pot să încerce să se ascundă de mine dar mereu îi văd” spune un însoțitor de zbor al companiei Envoy Air.


Unde e baia


Eu, spre exemplu, știu întotdeauna unde este baia, ceea ce pasagerul obișnuit nu știe” spune același însoțitor de zbor.


Care sînt zonele murdare din avion


„Pasagerii nu-și dau seama că totul este murdar la bordul avioanelor, ceea ce mi se pare amuzant” spune Sally Ann MacLagan, însoțitoare de zbor la Mesa Airlines.


Cu ce sînt îmbrăcați pasagerii


„Mă îngrijorează pazagerii care poartă o haină groasă în mijlocul verii” a mai adăugat MacLagan.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load