Ce nu trebuie consumat la micul dejun

Ce nu trebuie consumat la micul dejun

Nutriționiștii au anunțat o "listă neagră" a produselor care nu sînt potrivite pentru micul dejun.


Alimentele pe care oamenii le mănîncă dimineața, joacă un rol-cheie în ceea ce privește sănătatea lui, scrie "MedDayli."


Potrivit nutriționiștilor, există o listă de produse care sînt interzise pentru utilizare dimineața pe stomacul gol. În special, medicii interzic banane și iaurt. Cu bananele există o problemă: conțin mult magneziu. Prin urmare, obiceiul de a mînca banane dimineața poate provoca o încălcare a echilibrului de calciu și magneziu, care amenință cu boli cardiovasculare. Iaurtul este, de asemenea, contraindicat pe stomacul gol, el pierde anumite proprietăți utile. Cel mai bine este să fie consumat la două ore după masă sau înainte de culcare.


Portocale pe stomacul gol – nu este cea mai bună idee. Există riscul ridicat de gastrită și reacții alergice. Dar în "lista neagră" au nimerit și roșiile datorită concentrației mare de acid tanic și pectină (contribuie la formarea de pietre gastrice). Tot aici se regăsește usturoiul ( posibile spasme gastrice), conservele, carnea.


Dacă doriți să căpătați niște iritații ale stomacului, mîncați legume crude cum ar fi castraveții, ardeiul și varză. În special, ar trebui să aibă grijă persoanele cu dizabilități în digestie. Cartofii dulci sînt responsabili pentru apariția sentimentului de "greutate în stomac."


Ar trebui să luați aminte și că zahărul care nimerește în organismul unui om flămînd poate fi o adevărată surpriză pentru organism. Pancreasul va fi în imposibilitatea de a aloca cantitatea necesară de insulină. Rezultatul – nivelul ridicat de zahăr din sînge, precum și perturbarea echilibrului acido-bazic.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load