X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Cafeaua ar putea conține un avertisment despre pericolul apariției cancerului

6 feb. 2018,, 01:32   Externe
2719 0

În prezent, un proiect de lege este dezbătut de un tribunal din California privind amplasarea unei atenţionări în cafenele şi staţiile de alimentare cu combustibil în care se vinde cafea privind existenţa unor chimicale în băutură ce pot duce la apariţia cancerului.

În cazul în care legea va fi promulgată, iar locaţiile nu se vor supune, acestea ar putea fi amendate.

Consiliul pentru Educaţie şi Cercetare privind Toxinele doreşte să penalizeze companiile care nu avertizează consumatorii de existenţa acrilamidei în cafea. Conform Science Alert, chimicala este considerată în California ca fiind unul dintre factorii ce pot duce ''la apariţia cancerului''.

Acrilamida se formează în mod natural atunci cînd plantele sau cerealele sînt preparate la temperaturi ridicate. Aceasta se formează în timpul procesului denumit reacţia maillard, în care căldura transformă zaharurile şi aminoacizii, schimbînd gustul şi culoarea acestora. Atunci cînd cartofii, pîinea, biscuiţii sau cafeaua sînt încălzite se formează acrilamidele. Însă nu există suficiente dovezi ale cantităţii exacte de acriliamide la care este expus corpul uman atunci cînd consumă aceste produse.

Chimicala a fost descoperită de cercetătorii suedezi în 2002, conform Societăţii Americane a Cancerului. Informaţiile sugerează că, în cantităţi mari, acrilamidele sînt cancerigene pentru anumite animale. Animalele studiate au dezvoltat cancerul după ce acrilamidele au fost puse în apa acestora. Însă nivelul consumat de rozătoare, în laborator, a fost de 1.000 pînă la 100.000 de ori mai mare decît cea consumată de oameni în cadrul unei alimentaţii normale. De asemenea, corpul uman metabolizează diferit chimicala faţă de animale, fapt ce nu a fost încă studiat.


Conform studiilor anterioare, cofeina are efecte pozitive asupra sănătăţii omului. În cadrul unei cercetări în care au fost implicaţi 200 de subiecţi care au consumat trei, patru căni de cafea pe zi a fost descoperit că riscul dezvoltării bolilor cardiovasculare în cazul lor a scăzut cu 19%. Alt studiu sugerază că băutorii de cafea au un risc cu 18% mai mic de dezvoltare a cancerului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?