Beneficiile ceaiului de banane

Beneficiile ceaiului de banane

Unii spun că bananele sînt ca nişte capsule naturale pentru dormit.

Ceaiul de banane este o gustare interesată, plăcută şi eficientă pentru cei care au probleme cu somnul sau se trezesc în toiul nopţii şi nu mai pot adormi.

Studiile au arătat că bananele (în special coaja) conţin 3 ingrediente esenţiale care sprijină durata şi calitatea somnul de noapte: magneziu – care previne întreruperea somnului şi trezitul în timpul nopţii, potasiu – care ajută vasele de sînge şi muşchii să se relaxeze, şi triptofan – un aminoacid esenţial, folosit pentru tratarea tulburărilor de somn.

Cercetătorii din Taiwan susţin că bananele pot ajuta şi împotriva depresiei, deoarece sînt o sursă naturală de serotonină – denumit şi hormonul fericirii, care induce o stare de bine.

Coaja de banană conţine mai multe fibre solubile şi insolubile decît carnea, fiind astfel un bun remediu pentru cei cu colesterolul mare sau boli de inimă, scrie lataifas.ro.

Ceaiul de banane are o acţiune similară suplimentelor cu magneziu, în ceea ce priveşte efectul calmant asupra muşchilor şi corpului.

Ingrediente:

- 1 banană cu tot cu coajă
- 1 litru de apă
- 1 vîrf de cuţit de scorţişoară (opţional)

Puneţi apa la fiert. Spălaţi banana cu oţet de mere. Tăiaţi capetele bananei şi aruncaţi-le. Puneţi banana în apă, fără să o decojiţi sau să o tocaţi. Lăsaţi să fiarbă 10 minute, apoi scoateţi banana şi presăraţi scorţişoara. Beţi ceaiul rezultat cald, seara, cu 1 oră înainte de culcare.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load