Astronomii au descoperit prima “explozie” gravitațională după o lună de "tăcere"

Astronomii au descoperit prima “explozie” gravitațională după o lună de "tăcere"

Observatoarele LIGO și ViRGO au detectat încă o “explozie” a undelor gravitaționale, generate de fuziunea a două găuri negre, aflate la trei miliarde de ani-lumină distanță de Pămînt.


Această descoperire a fost doar a doua din luna iunie, comunică Christopher Berry, membru al echipei de cercetare LIGO. "De data aceasta am folosit nu trei, ci doi detectori - ViRGO și unul din jumătățile lui LIGO de la Livingstone, din această cauză nu am putut localiza cu precizie poziția acestuia. În general, luna iulie a fost o lună, din punct de vedere gravitațional, foarte liniștită, chiar și ținînd seama de acele evenimente, care nu au ajuns în catalog, din cauza nesemnificativității acestora", a remarcat astronomul.


În prezent, pe Pămînt există două instalații, capabile să detecteze undele gravitaționale. Prima dintre acestea, detectorul LIGO, a fost construit în anul 2002 în conformitate cu proiectele și planurile, care au fost elaborate de Kip Thorne, Rainer Weiss și Ronald Drever, la sfîrșitul anilor 80 ai secolului trecut.


La prima etapă a lucrării sale, el nu a reuşit să detecteze fluctuațiile lui Einstein ale spațiului și timpului, însă în septembrie 2015, aproape imediat, după ce a fost pornit LIGO-ul actualizat, oamenii de știință au descoperit o activitate a undelor gravitaționale, generate de fuzionarea găurilor negre, avînd masa totală de 53 de ori cît Soarele. Cel de-al doilea observator gravitațional, ViRGO, a fost construit puțin mai tîrziu decît „vărul” său american. Acesta a început să funcţioneze din iunie 2003, fiindu-i mult timp inferior LIGO-ului, în ce priveşte sensibilitatea și calendarul observațiilor. După o profundă modernizare, efectuată în anul 2011, acesta s-a apropiat de nivelul actual al activității LIGO și a început să efectueze observații comune cu acesta, la sfîrșitul verii anului 2017. După aceasta, ambii detectori „au plecat” într-o lungă vacanță, care a durat aproape un an și jumătate, suferind o altă serie de actualizări, care le-au sporit semnificativ sensibilitatea și profunzimea imaginii de ansamblu. De exemplu, sensibilitatea ViRGO a crescut de două ori, iar volumul Universului observat de acesta a crescut de opt ori.


Datorită acestor actualizări, în doar o lună și jumătate de funcționare, ambele telescoape gravitaționale au descoperit treisprezece evenimente simultan: unsprezece fuziuni ale găurilor negre mari de masă stelară și două activităţi, generate de ciocnirile unei perechi de stele neutronice, precum și a unui pulsar cu o gaură neagră. În primele săptămîni de funcționare, LIGO și ViRGO au descoperit cîte o activitate pe săptămînă, dar în luna mai "productivitatea" lor a crescut semnificativ, doar într-una din săptămînile din mai acestea au descoperit trei focare reale și unul potențial fals de unde gravitaționale.


După ce observatoarele gravitaționale au descoperit concomitent două activități gravitaționale la sfîrșitul lunii mai trecute, "productivitatea" lor a scăzut brusc. Astfel, pe parcursul întregii luni iunie, luînd în considerare evenimentul, înregistrat duminică seara, LIGO și ViRGO au făcut doar două descoperiri, ambele fiind legate de fuziunea găurilor negre.


Ultima dintre ele, după cum menționează oamenii de știință, a fost destul de obișnuită, a avut loc la distanța "medie" de Pămînt și a fost generată de găuri negre cu masă stelară. Poziția sa exactă nu a putut fi calculată, dar progenitorii acestei „explozii” au fost, cel mai probabil, localizați într-una din Galaxiile de la intersecția Constelațiilor Centaurul, Triunghiul Austral sau Echerul (numită și Norma).


Potrivit speranțelor participanților LIGO, luna iulie va fi o lună mai bună pentru ambele detectoare de unde gravitaționale, ceea ce le va ajuta să depășească recordurile stabilite în aprilie și mai ale acestui an sau să descopere noi tipuri de surse ale lor.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load