Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

A fost numită băutura care hidratează cel mai bine organismul

6 oct. 2019,, 00:00   Externe
3651 0

Un pahar de lapte hidratează mai mult organismul, comparativ cu un pahar de apă. Datele unui studiu realizat de cercetătorii universității St. Andrews din Scoția, arată că laptele, spre deosebire de apă, conține lactoză, proteine și grăsimi.

Toate acestea împiedică eliminarea rapidă a laptelui din stomac, ceea ce permite ca organismul să rămînă hidratat pentru o perioadă mai lungă de timp, scrie Digi24.

Pastilele antidiareice și pentru rehidratare se bazează exact pe această formulă: conțin zahăr, sodiu și potasiu, elemente care ajută la retenția apei în organism.

Sucurile de fructe sau băuturile carbogazoase (cola) nu hidratează atît de eficient precum apa sau laptele. Chiar dacă „petrec” mai multă vreme în stomac, acestea nu fac decît să consume apa din organism pentru difuzia zahărului pe care aceste băuturi îl conțin în exces.

Concluzia cercetătorilor scoțieni e una banală: dacă ți-e sete și ai de ales între un suc sau apă, alege de fiecare dată apa.


În schimb, alcoolul acționează ca un diuretic. Volumul de alcool dintr-o băutură joacă și el un rol important: un pahar de whisky va deshidrata mai mult organismul decît o o halbă de bere.

În privința cafelei, totul depinde de cantitatea consumată: o cafea obișnuită, care conține 80 de miligrame de cafeină este la fel de hidratantă precum o cantitate similară de apă, arată studiul.

În schimb, consumul ridicat de cafea (între două și patru căni pe zi) deshidratează, întrucît, în astfel de situații, cafeina va acționa ca un diuretic.

Studiul a încercat să găsească cele mai indicate băuturi pentru hidratarea organismului, pentru cazurile speciale ale atleților sau ale persoanelor care lucrează în condiții dificile, cu puține pauze pentru hidratare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?