Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Un om a fost ucis, altul a ajuns la reanimare din cauza unei țigări

8 ian. 2018,, 11:15   Capitala
4352 0

Răfuială cu împuşcături în Capitală. Un tînăr de 25 de ani a murit, iar altul, de 27, a fost rănit, după ce vecinii lor au tras spre ei mai multe gloanţe.

Crima s-a produs noaptea trecută într-un bloc din sectorul Botanica. Tragedia a început de la un incident minor. Victimele s-au adunat aseară cu familiile lor la un prieten pentru a sărbători Crăciunul, dar și ziua de naștere a acestuia. Cei trei bărbaţi au ieșit la balcon să fumeze. La un moment dat, unul dintre ei a scuipat și a nimerit peste un bărbat, care fuma și el, împreună cu un amic, la un alt balcon, aflat cu cinci etaje mai jos. Înfuriați, aceștia au urcat la cei trei bărbați pentru a le cere socoteală. Cearta lor s-a potolit la scurt timp. "Ne-am liniștit și ne-am înțeles că e sărbătoare și nu trebuie să ajungem la conflicte mai mari și fiecare să mergem pe la casele lui. Așa a și fost. Persoanele date au plecat acasa, iar noi ne-am întors în apartament, am mai stat aproximativ o oră și am ieșit iarăși la o țigară."Tinerii însă nici nu bănuiau ce avea să urmeze. Cînd au ieşit din nou la fumat, cei doi agresorii îi aşteptau la balconul de pe etaj, cu mîinile pe trăgace. "Ieșind la o țigară, ei deja ne așteptau. Au scos pistoalele amîndoi. Primele împușcături ale lor nu s-au primit. Iar după asta au început să tragă în noi ca în animale. Primul care s-a nimerit - Bogdan. Și Artur, băiatul cu ziua de naștere. Au nimerit și în el cred că două gloanțe. Primul glonte cînd l-a nimerit, eu eram în spatele lui, el a venit peste mine. M-a acoperit cu spatele lui și mi-a zis: Ruslan, fugim în apartament."Cei rămași în apartament au anunțat imediat salvatorii. În scurt timp, la fața locului a venit o ambulanță și un echipaj al Batalionului de Reacționare Operativă.

Oamenii legii i-au reținut pe cei doi suspecți, care au 33 și, respectiv, 56 de ani. Bărbații au refuzat să facă declarații în fața camerei de filmat. "- De ce ați împușcat?" "Du-te de aici!"Agresorii au fost reținuți pentru 72 de ore. Pe numele lor a fost deschis un dosar penal pentru omor. Ei riscă ani grei de închisoare. Soţia bărbatului decedat este însărcinată cu primul lor copil. Bărbatul rănit este internat în stare gravă la reanimare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?