COVID-19 în MOLDOVA

Restaurantul din Parcul „La Izvor” va fi demolat

Restaurantul din Parcul „La Izvor” va fi demolat

Primăria municipiului Chișinău informează că astăzi a început evacuarea forțată a unui complex de prestări servicii din Parcul „La Izvor”, format din 3 construcții ușor demontabile, care ocupa neautorizat terenul municipal de fîșie riverană din zona de agrement.

Obiectivul, format din 3 unități comerciale: terasă de vară și două unități de prestări servicii închiriere, activa în contradicție cu normele de amplasare a unităților de comerț ambulant stradal, iar schemele de amplasare au expirat în octombrie 2019.

Totodată, potrivit Concepției de reconstrucție a zonei de agrement, pe teritoriul acesteia nu se regăsesc activități comerciale, astfel că Pretura Buiucani nu a mai prelungit schemele de amplasare pentru complexul de prestări servicii de agrement SRL „Inima Codrului”.


Mai mult, obiectivul activa ilegal, deoarece a fost notificată o singură unitate de prestări servici, deși în realitate erau trei.

Agentul economic i-au fost expediate prescripții din partea preturii de sector, în vederea evacuării benevole a unităților amplasate neautorizat, însă acesta nu s-a conformat solicitării autorităților locale. Drept urmare, Pretura a dispus evacuarea forțată a obiectivelor.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load