Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3992

Primul strat de asfalt a fost turnat pe strada D.Aligheri (FOTO)

11 iul. 2020,, 13:43   Capitala
2825 1

Primul strat de asfalt a fost pus pe strada Dante Alighieri, asta după ce ploile de săptămîna aceasta au făcut ravagii pe această stradă și au spălat tot pietrișul.

Potrivit primarului general Ion Ceban, în sfîrșit această porțiune de drum arată ca o stradă normală.

„Am fost să verific cum decurg lucrările. Mă bucur că am reușit să ne mobilizăm cît se poate de rapid în urma ultimelor ploi. Chiar dacă erau pregătite lucrările pentru primul strat de asfalt, am avut nefericirea să fie spălat și dus la vale tot pietrișul din cauza pantei și ploilor puternice.
Muncitorii au intervenit de 2-3 ori pe unele porțiuni cu aceleași lucrări și le mulțumesc pentru operativitate”, spune primarul.

Edilul capitalei a punctat că anterior s-a luat decizia de a repara integral str. Dante Alighieri, pentru că acolo nu s-a intervenit mulţi ani şi era foarte deteriorată, iar locuitorii din preajmă ocoleau strada.


Lucrările sînt efectuate de serviciile municipale, din sursele financiare ale unei companii de construcţii, care a ridicat în zonă blocuri de locuit.

Astfel, au fost defrişați arborii bătrîni şi bolnavi, s-au renovat rețelele de apeduct şi canalizare şi s-a ridicat cota fîntînilor. Totodată, a fost frezat asfaltul degradat, au fost montate borduri noi şi a fost construit un perete de sprijin în scop de prevenire a degradării fundației carosabilului.

„Ne propunem să reabilităm cît mai multe străzi din capitală. Începînd cu str. Ion Creangă, Tighina/31 August și Albișoara, terminînd cu curțile de bloc, care este următoarea etapă”, a precizat Ion Ceban.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?