COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Lucrările de construcție a blocului din strada Decebal 5 au fost oprite. Ce urmează

Lucrările de construcție a blocului din strada Decebal 5 au fost oprite. Ce urmează

Lucrările de construcție a blocului din strada Decebal 5, din sectorul Botanica au fost oprite, după ce agentul economic și responsabili din Primăria Chișinău au ajuns la concluzia ca să fie efectuată o expertiză a lucrărilor. Despre aceasta primarul general Ion Ceban în cadrul unei postări pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, agentul economic a fost chemat la primărie unde a discutat cu viceprimarii de ramură Ilie Ceban și Victor Chironda, dar și juriștii și specialiștii din cadrul Direcției arhitectură.

S-a ajuns la concluzia de a fi efectuată o expertiză de către un expert independent, ales de către locatari, împreună cu reprezentanții preturii.

„Recent noi am emis o dispoziție cu privire la suspendarea lucrărilor de construcție, aceasta însă a fost contestată în instanța de judecată și a fost anulat efectul dispoziției primăriei.

Mîine agentul economic va retrage tehnica de pe șantier pînă la prezentarea expertizei care urmează a fi efectuată”, spune primarul.


Amintim că actele permisive pentru a fi construit acest bloc de locuit au fost acordate de fosta conducere a primăriei capitalei.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load