La Grădina Botanică au început să înflorească cactușii (FOTO)

La Grădina Botanică au început să înflorească cactușii (FOTO)

O nouă atracţie pentru vizitatori la Grădina Botanică din Capitală.

Datorită temperaturilor înalte din ultima perioadă, au început să înflorească cactușii. Sînt printre primele plante decorative care înfloresc primăvara.

Cei care vor merge la Grădina Botanică, vor avea posibilitatea să vadă peste 900 de specii de cactuşi. O parte dintre aceştia au înflorit deja. Deși plantele nu sînt pretențioase, specialişitii spun că, pentru a ne bucura de florile lor minunate, acestea trebuie îngrijite. Din păcate, însă, ele rezistă doar cîteva zile.

"În primul rînd încep să înflorească plantele din genul mamelare. Perioada cea mai abundentă de înflorire a cactuşilor este sfîrşitul lunii martie, aprilie, mai, dar durata de înflorire este cam scurtă, o zi două, trei", a explicat Valentina Țîmbalî, şefa laboratorului de plante de teren protejat din Grădina Botanică.

Tot ce le trebuie catuşilor este un substrat nisipos, iar dacă vei uita să-i uzi le va face bine.

"În condiţii naturale, ei cresc pe soluri foarte sărace, deci în pietre, în nisip. Plantele suculente au nevoie de foarte multă lumină, chiar de soare direct", a menţionat Valentina Țîmbalî.

Cei care îşi cresc cacuşii acasă lîngă un computer, fac o mare greşeală, spun specialiştii.

"Acei cactuşi care sînt ţinuţi lîngă calculator la o distanţă foarte mare de lumină nu au şanse prea mari nici a se dezvolta normal, să nu mai vorbim de faptul că nu vor înflori", a precizat Valentina Țîmbalî.

Cei mai mari cactuși de la Grădina Botanică măsoară în jur de patru metri şi sînt gata să înflorească. 

Din toată colecţia de cactuşi de la Grădina Botanica, peste 200 fac fructe.

 


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load