La Ciocana: O stradă a fost cîrpită cu asfalt în zigzag (FOTO)

La Ciocana: O stradă a fost cîrpită cu asfalt în zigzag (FOTO)

Calitatea proastă a drumurilor nu mai este un subiect de actualitate pentru noi.


În timp ce la mijlocul lunii septembrie curent Primăria municipiului Chișinău ne-a anunțat că au fost reparate circa 26 mii metri pătrați de suprafață în curțile de bloc sau 80% din volumul planificat, în cadrul Programului municipal de reparație a străzilor pe anul curent, iată că în unele locații din Chișinău s-a mai trecut cu vederea.


Un chișinăuian a postat cîteva imagini în care se poate vedea calitatea lucrărilor de reparație a unei curți de bloc din sectorul Ciocana al capitalei, transmite unimedia.info.


„Tradiții și mister. Așa arată reparațiile la drumul din "рублевка" noastră. Îi bun și așa, decît nică, ar spune unii aspiranți la șefia capitalei”, a scris bărbatul pe rețelele de socializare.


Amintim că în anul 2019, pentru reabilitarea a 60 mii metri pătrați de carosabil şi trotuar din curțile de blocuri au fost prevăzuți 20 milioane de lei.


Intervenția serviciilor specializate se referă la reparaţia trotuarelor şi a drumurilor de acces în curţi, conform priorităţilor stabilite de preturile de sector.



Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load