X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

În capitală va aparea o nouă stație pentru transportul public

20 iun. 2020,, 17:15   Capitala
3269 0

O stație nouă de așteptare a transportului public este amenajată pe bulevardul Ștefan Cel Mare și Sfînt între străzile S. Lazo și Sfatul Țării. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, cheltuielile sînt suportate de pretura Buiucani de comun cu un agent economic, iar lucrările vor fi finalizate săptămîna viitoare.

Mai mult, Ceban promite că în zona stației va fi interzisă parcarea automobilelor.

„Intenţionăm să reparăm toate stațiile de așteptare a transportului public, pentru că majoritatea dintre acestea sînt într-o stare dezastruoasă. Am cerut anterior inițierea procedurilor de reziliere a contractelor cu toți agenții economici, care au construit pavilioane comerciale în locul stațiilor de așteptare. Oamenii merită un oraș amenajat”, a precizat edilul.

Aminitim că din totalul de 546 de stații în municipiu, 267 sînt în proprietatea agentului economic Epa-Media, care, în 2007 le-a acaparat printr-o schemă frauduloasă.
Alte 128 de stații au fost transformate ilegal în stații cu puncte de comerț, iar peste 150 există doar pe hîrtie, unde nu este vreun scaun sau nu au acoperiș.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?