X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Havuzuri muzicale, în Parcul Alunel din capitală

22 aug. 2020,, 15:50   Capitala
2103 0

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că havuzurile din Parcul Alunelul din sectorul Buiucani vor fi muzicale, transmite Moldpres.

Potrivit edilului, în aceste zile "sunt turnate plăcile de beton în jurul celor două havuzuri din centrul parcului. Acestea vor fi neobișnuite pentru că urmează să fie muzicale - multicolore". "În prezent, se lucrează la construcţia scenei amplasată în zona teatrului de vară și este amenajată zona adiacentă", a notat Ceban pe rețelele de socializare.

De asemenea, oficialul a specificat că săptămâna viitoare va fi instalat terenul de joacă pentru copii și vor începe lucrările de amenajare ale rutelor pentru bicicliști. "Lucrările de amenajare a Parcului „Alunelul” sunt gata în proporţie de 50%. Aproximativ 70 la sută din lucrările de instalare a reţelelor de iluminat şi irigare sunt deja executate", a specificat Ceban.

Conform fișei de proiect, lucrările de amenajare a Parcului „Alunelul” sunt preconizate a fi finalizate în luna octombrie. Pentru reabilitarea parcului, pretura Buiucani a beneficiat de un ajutor de 846 mii de euro din partea Primăriei sectorului 6 București. Valoarea proiectului de reconstrucţie a Parcului „Alunelul" este de 948 mii de euro, restul sumei fiind alocată din bugetul municipal.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?