Din lipsă de bani, unii copii vor învăța în săli învechite

Din lipsă de bani, unii copii vor învăța în săli învechite

În cel puțin două școli din capitală, mai mulți pici din clasa 1 vor fi întîmpinați cu săli învechite, fără mobilier și cu miros de mucegai.


Totuși, părinții spun că nu vor da un leu pentru renovarea claselor și așteaptă o soluție de la autorități. Altfel însă arată sălile ce au fost reparate din banii părinților. Sînt ca scoase din cutie și gata să-și deschidă ușile pentru noii elevi.


Imaginile cu sălile de clasă deplorabile au fost postate pe Facebook de către Olga, copilul căreia va merge anul acesta în clasa întîi la Liceul teoretic cu profil sportiv nr. 2. Recent, administrația școlii le-a arătat părinților clasa în care urmează să învețe micuții, iar cele văzute i-au lăsat fără grai.


OLGA, MAMĂ: „Am rămas șocați, fiindcă clasa reprezintă un pericol pentru copiii. Nemaivorbind de faptul că nu este dotată absolut cu nimic pentru începerea anului școlar”.


Potrivit directoarei, sala a stat neatinsă mai bine de trei ani din lipsă de bani. Iar din suma alocată de stat în acest an, doar 150 de mii de lei, a fost schimbat acoperișul. În schimb, ceilalți copii care pășesc pentru prima dată în clasa întîi vor sta în săli renovate pe banii părinților. Acolo mobilierul este nou-nouț, iar pereții proaspăt văruiți.


ELENA FRUNZĂ, DIRECTOAREA LICEULUI TEORETIC CU PROFIL SPORTIV NR. 2: „Dezastrul care este acolo tot nu l-au făcut profesorii, l-au făcut elevii. Nu ne-am gîndit că o să avem elevi pentru trei clase de întîi. Alte clase, la decizia părinților. Nu pot să vă spun sume concrete pentru că nu sînt”.


Chiar și așa, părinții au declarat că nu vor dona niciun bănuț pe reparație, iar administrația le-a răspuns că va încerca să schimbe geamurile și să împrumute mobilă de la alte instituții. Și în Liceul Alecu Russo din sectorul Rîșcani situația este asemănătoare. Sălile repartizate picilor care merg în clasa întîi se află în semisol și pînă acum au servit drept bibliotecă și atelier de educație tehnică. Geamurile sînt vechi, iar în uși s-au format găuri. Mai mult, pe alocuri, podul este neacoperit, astfel că în caz de ploaie, copiii vor trebui să caute adăpost.


INGA, MAMĂ: „Copilul cînd merge în clasa întîi trebuie să simtă bucuria că a ajuns la școală. Dacă va intra acolo, va avea traumă psihologică de la ceea ce va vedea. E groaznic acolo, pereții goi”.


GALINA, MAMĂ: „Copiilor, care au cîte 6-7 ani, le-a fost distribuită o sală, care nu corespunde nici normelor de construcție, nici celor sanitare. Există o mare probabilitate că, la prima ploaie, copii noștri vor sta cu umbrelele la lecții”.


Atunci cînd am vrut să intrăm în instituție pentru a discuta cu directoarea, am fost opriți de paznic, profesori și mai mulți părinți, care ne-au cerut o solicitare de informații și au închis sălile de clasă. Într-un final, am ajuns la biroul directoarei, dar și-a încuiat ușa pe interior.


Din spusele părinților, administrația liceului le-ar fi promis să procure linoleum, însă mobilierul ar urma să apară abia în noiembrie. Pînă atunci, copiii ar trebui să se mulțumească cu podeaua din beton și pereții dărăpănați. Șefa Direcției Educație nu ne-a răspuns la telefon pentru a comenta situația.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load