COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

De astăzi, avem restricții noi: Mesajul de ultimă oră al primarului capitalei

De astăzi, avem restricții noi: Mesajul de ultimă oră al primarului capitalei

Noi restricții sînt valabile de astăzi pînă pe data de 15 iulie, în contextul luptei cu virusul pandemic Covid-19.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul general Ion Ceban scrie că centrele comerciale și piețele din municipiul Chișinău activează după programul obișnuit, însă cu respectarea în continuare a măsurilor de prevenire a infectării cu coronavirus.

În urma hotărîrilor luate de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică Chișinău, piețele din capitală activează de la ora 05:00 pînă la ora 19:00, inclusiv în zilele de odihnă, cu interzicerea comerțului ambulant în preajmă, iar zilele de luni rămîn a fi sanitare.


Ion Ceban spune că se interzice accesul copiilor pînă la 7 ani în toate piețele de pe teritoriul municipiului, iar administratorii vor asigura realizarea acestei prevederi prin controlul riguros la punctele de intrare în zonele de comerț.

„Centrele comerciale din municipiul Chișinău și unitățile comerciale specializate din cadrul acestora (cu excepția cinematografelor și centrelor de agrement amplasate în incinta acestora), activează cu program obișnuit, cu respectarea și monitorizarea strictă a prevederilor de prevenire a infecției COVID-19. Deocamdată, pînă în data de 15 iulie 2020, rămîne suspendată activitatea zonelor de agrement din capitală și este interzisă organizarea ceremoniilor (nunți, cumetrii, omagieri, mese de pomenire, în orice instituție, indiferent de statut, public sau privat”, a declarat primarul în postarea sa.

Edilul mai spune că tot pînă la mijlocul lunii iulie este interzisă activitatea cluburilor de noapte şi a discotecilor.

„Totodată, scăldatul în lacurile cu plajă, din zonele de agrement din municipiul Chișinău; aflarea în locuri publice (păduri, parcuri, alei, plaje), în grupuri mai mari de 3 persoane; aflarea persoanelor în vîrstă de peste 63 de ani în afara domiciliului și în spațiile publice fără necesitate stringentă; aflarea persoanelor pe terenuri de joacă, de sport și zone de agrement; activitatea centrelor de reabilitare/recuperare balneosanatorială; activitatea procesului educațional; activitatea taberelor de odihnă a copiilor; organizarea și desfășurarea tuturor activităților /competițiilor municipale cu caracter cultural și sportiv – este interzis”, spune Ceban.

Primarul afirmă că în funcție de evoluția situaţiei epidemiologice a infecției prin coronavirusul de tip nou, măsurile de precauție vor fi revizuite.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load