Cum se simt şi ce spun victimele accidentului de la Buiucani

Cum se simt şi ce spun victimele accidentului de la Buiucani

În urma accidentului care a avut loc pe 30 septembrie la intersecția străzilor Onisifor Gibu și Alba-Julia din sectorul Buiucani al capitalei, 25 de persoane cu vîrste cuprinse între 19 și 67 de ani au fost rănite.


Doi copii au fost internați în Spitalul Clinic Municipal „Valentin Ignatenco”. Potrivit medicilor, au fost mobilizate toate ambulanțele libere din Chișinău, iar de îndată ce victimele au început să fie aduse la Institutul de Medicină Urgentă, în instituţie a fost anunţat Codul Roşu, transmite zdg.md
Victimele își amintesc cu groază ziua de 30 septembrie. Potrivit acestora, accidentul le-a afectat foarte mult viața, iar de acum înainte le va fi frică să meargă cu transportul public. Victimele recunosc că își imaginează cu greu cum s-ar fi putu întîmpla acest lucru și consideră că motivul central îl reprezintă nivelul ridicat de corupție din Republica Moldova.



Codul Roşu de pericol 


Directorul Institutului de Medicină Urgentă, Mihai Ciocanu, a menționat că din 25 de persoane, nouă au fost spitalizate, două au plecat acasă din proprie inițiativă, întrucît nu au avut leziuni grave, iar alte 14 au primit îngrijiri medicale în secția de internare a institutului.


Denisa – victima accidentului: „Ușa din spate a troleibuzului a zburat și eu am zburat cu ea”


La etajul cinci al SCMU, în Secţia Neurochirurgie, am găsit-o pe Denisa-Irina Calistru, una dintre victime. Denisa are 19 ani, iar ea a fost internată de urgență cu o comoţie cerebrală și o rană multiplă pe față și brațe. Șeful Secției de Neurochirurgie, Ion Marin, a declarat că victima avea dureri de cap, dureri la nivelul feței, zona brațului. Fata era în stare de șoc. Acum capul și brațul îi sînt bandajate, iar fața este umflată și vînătă.


„Momentan, pacienta este în afara oricărui pericol. Se află sub supravegherea medicilor. Sperăm că totul va fi bine. O astfel de vătămare nu ar trebui să lase consecințe. Este o traumă cranio-facială”, spune șeful secției.


Denisa este studentă la Colegiul de Finanțe și Bănci din Chișinău. După ore, lucrează la o recepţie. Denisa a spus că 30 septembrie a fost o zi obișnuită. Se întorcea acasă de la facultate, plănuia să ia masa și să meargă la serviciu.


„Cînd s-a produs lovitura, nu am înțeles ce se întîmplă, mi s-a blocat în urechi, nu mai auzeam. Toate s-au întîmplat în cîteva clipe, după care am leşinat. Cei care au văzut ce s-a întîmplat mi-au spus că ușa din spate a troleibuzului a zburat și eu am zburat cu ea”, spune Denisa cu vocea tremurîndă.



Nina Smacinîh este un pacient care a suferit o operație de urgență, suferind traumatisme multiple a părţii stîngi a corpului. Ca și Denisa, Nina stătea în spatele troleibuzului. Își amintește puțin despre momentul în care a avut loc tragedia. Ea și-a pierdut imediat cunoștința și după șase ore s-a trezit în spital. Potrivit femeii, se află la spital pentru prima dată și acest lucru este foarte deprimant pentru ea.


Nina are 67 de ani și lucrează în clinica numărul 5 din sectorul Buiucani. Femeia se îndrepta spre serviciu, a urcat în troleibuz la staţia de pe strada Paris.


„La început durerea era atît de puternică, încît nici măcar nu puteam să mă mișc. Aici mi-au făcut operație, mă tratează, au grijă de mine, dar mă doare și îmi fac griji pentru cele întîmplate. E foarte greu cînd te doare totul. Vor fi consecințe, înţeleg acest lucru. În primul rînd, am suferit o comoţie cerebrală, şi nu una uşoară, am un braț rupt, o fisură în osul pelvin și aceasta este deja o mare problemă. Sper că totul va fi bine, dar nu cred”, a spus femeia cu lacrimi în ochi.



Nina spune că toată viața a călătorit cu transportul public, iar acum, după șoc, îi va fi frică să se apropie de un troleibuz sau autobuz.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load