Cum poate fi eficientizat procesul de planificare urbană în mun. Chișinău - experți

Cum poate fi eficientizat procesul de planificare urbană în mun. Chișinău - experți

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) a organizat cea de-a 7-a audiere publică la subiectul reformei administrației publice a mun. Chișinău.


Experții, împreună cu reprezentanți ai autorităților locale și centrale au discutat despre eficientizarea procesului de planificare urbană în mun. Chișinău prin reformarea Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare (DGAURF).


În cadrul studiului au fost identificate următoarele probleme: neplanificarea dezvoltării urbane, administrarea ineficientă a proprietății funciare municipale, lipsa documentației de urbanism, probleme de management, transparență și integritate.


Potrivit experților, toate aceste fenomene împreună duc la lipsa de eficiență și performanță a întregii instituții iar, în rezultat, la dezvoltarea haotică și nesustenabilă a orașului. Iar aceasta generează înrăutățirea condițiilor urbane și la scăderea nivelului de viață a locuitorilor municipiului Chișinău, spun experții.


În baza problemelor identificate și a soluțiilor propuse în această analiză, experții au făcut următoarele recomandări:


- transferul funcțiilor de gestionare a patrimoniului funciar de la DGAURF către Direcția Generală Economie și Patrimoniu.


- restructurarea organizațională a DGAURF în Direcția Generală de Urbanism și Amenajare a Teritoriului, cu crearea următoarelor substructuri: Direcția de Urbanism, Serviciul de Urbanism, Serviciul de Autorizare, Serviciul Proiecte Urbane, Serviciul Publicitate Stradală și Serviciul de Cadastru Funcțional Urban.


- asigurarea controlului și disciplinei, precum și instruirea funcționarilor din cadrul DGAURF.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load