COVID-19 în MOLDOVA

Cum decurg lucrările de reparație de pe Albișoara

Cum decurg lucrările de reparație de pe Albișoara

Închiderea unei porțiuni de pe strada Albișoara, în contextul reparației, a provocat mari ambuteiaje, ce au stîrnit nemulțămirea oamenilor. Primarul general Ion Ceban a menționat în această privință că serviciile responsabile fac tot ce le stă la dispoziție pentru ca lucrările să progreseze cît mai repede.

„Menținem legătura cu Ministerul Afacerilor Interne și Poliția de Patrulare, care sînt implicați direct în dirijarea traficului. Da, există inconveniente pentru orășeni și îmi cer scuze pentru acest lucru și vă rog să aveți răbdare. Repararea străzii Albisoara este necesară, iar volumul de lucrări este foarte mare – aceasta este carosabilul, trotuarele și albia rîului Bîc și schimbarea conductelor,” a spus Ceban.

Întrebat de ce lucrările nu se desfășoară noaptea pentru a reduce la minimum blocajele de trafic, primarul general a menționat că locuitorii caselor din apropiere se opun activ.


„Multe dintre lucrările pe care le facem acum ar fi trebuit să fie făcute cu mult timp în urmă, dar, din păcate, nimeni nu a făcut acest lucru înaintea noastră. Lucrările se desfășoară foarte activ – deja la ora 7 dimineața, persoanele responsabile, pretorii și viceprecierii sînt la fața locului. Întreaga stradă este împărțită condiționat în 5 segmente, acum se lucrează primul. Termenul este de 2 săptămîni. Renovarea totală a străzii Albisoara va dura aproximativ 3 luni. Aceasta este o arteră de transport mare în Chișinău, care dublează traficul bulevardului Ștefan Cel Mare, iar după reparație va facilita în mod semnificativ traficul în oraș, a menționat primarul.

Amintim că lucrările de reparaţie pe strada Albişoara sînt în toi. Actualmente se lucrează în perimetrul str. Iu. Gagarin – Ismail, pe o porţiune de 900 de metri liniari. Au fost demontate peste 1300 de metri liniari de bordură, pe ambele sensuri, iar din direcţia rondului de la intersecţia str. Iu. Gagarin cu D. Cantemir, a început montarea bordurilor noi și frezarea asfaltului uzat de pe carosabil. Concomitent, Î. M. ,,Lumteh” execută lucrări de schimbare a corpurilor de iluminat și vor fi instalate becuri led.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load