COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Comerţul ambulant stradal în capitală se va desfășura altfel

Comerţul ambulant stradal în capitală se va desfășura altfel

Conceptul privind desfăşurarea comerţului ambulant stradal în capitală, elaborat de către executivul primăriei, a fost votat astăzi în CMC, de către majoritatea consilierilor prezenţi în sală.

Potrivit primarului general, Ion Ceban, acesta este un document important și a fost consultat public, iar în final s-au luat în considerație toate solicitările şi propunerile care au parvenit. În timpul apropiat şi Regulamentul privind amplasarea gheretelor, urmează să fie suspus consultărilor publice.

Conceptul privind desfăşurarea comerţului ambulant stradal în capitală este un document care stabilește o formulă de amplasare a gheretelor în capitală, dar şi taxele care urmează să fie achitate municipalităţii de către proprietari.


„Astfel să nu mai avem haosul de pînă acum pe străzile și în curțile orașului. Dacă acum proprietarii de gherete plătesc 100 – 150 de lei lunar, pentru un metru pătrat, acum această taxă urmează să aibă o altă medie de calcul. Conceptul vine să reglementeze și aspectul vizual și arhitectural, iar agenţii economici care îşi vor desfăşura activitatea în acest domeniu, vor fi selectaţi prin procedura de licitaţie, care se va desfăşura în două etape.

Ne propunem un proces transparent şi pentru a evita instituirea monopolului.

De asemenea, conceptul prevede două etape de tranziție. Mai întîi conceptul și regulamentul privind desfăşurarea comerţului ambulant stradal în capitală, vor fi aplicate pe străzile principale, după care pe străzile secundare din sectoare”, scrie Ceban p epeagina sa de Facebook.

De la începutul acestui an de pe străzile capitalei au fost evacuate în jur de 600 de gherete amplasate ilegal, iar cele instalate recent, pentru perioada estivală, vor fi scoase în octombrie.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load