Chișinăuenii nu își doresc o benzinărie în parcul ”Alunelul” (VIDEO)

Chișinăuenii nu își doresc o benzinărie în parcul ”Alunelul” (VIDEO)

În seara zilei de ieri, locuitorii din sectorul Buiucani al Capitalei au ieșit în parcul ”Alunelul” ca să își exprime dezacordul față de construcția unei benzinării, informează Noi.md.


De menționat că societatea civilă și cetățenii s-au mobilizat în primele două cazuri ale instanțelor de judecată, inițiate de antreprenorul Xpetrol, care a atacat în judecată dezacordul cetățenilor de a construi benzinăria. Primele două instanțe au dat cîștig de cauză cetățenilor.


Ulterior, Xpetrol a atacat decizia instanței de apel la Curtea Supremă de Justiție. Audierea a avut loc pe 22 mai și datorită celor două proteste în care s-au organizat cetățenii, din 19 mai și 22 mai, ședința de examinare a cazului Xpetrol la Curtea Supremă de Justiție din 22 mai a fost amînată pentru 29 mai.


Astfel, pentru a opri construcția ilegală a stației PECO, care nu poate fi construită lîngă parc și într-o imediată apropiere de monumentul istoric ”Pogromul evreilor din 1903” conform normativelor existente, cetățenii au protestat la intersecția străzilor Milano și Calea Ieșilor, chiar pe locul unde se vrea a fi construită o benzinărie.


Totodată, aceștia au spus că vor merge și pe data de 29 mai în fața Curții Supreme de Justiție unde urmează să fie luată o decizie în procesul dintre chișinăueni și antreprenorul Xpetrol. 


 


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load