Ceban vorbește despre viitoarea coaliție ACUM-PSRM în CMC

Ceban vorbește despre viitoarea coaliție ACUM-PSRM în CMC

Candidatul la șefia captalei Ion Ceban este convins că Blocul ACUM va fi nevoit să facă alianță cu PSRM pentru a crea o majoritate în Consiliul Municipal Chișinău.


„Nu vor avea de ales. Cu cine vor face alianță, cu ȘOR?”, a declarat Ceban la TVR Moldova, transmite unimedia.info.


Expertul în politică Ion Tăbîrță este de părere că Blocul ACUM nu va veni în campanie cu un răspuns la propunerea lui Ceban de a face alianță cu PSRM în CMC.


„Evident că nu Blocul ACUM nu va veni cu un răspuns pentru că riscă să piardă alegători. Aceștia pur și simplu nu se vor prezenta la vot”, a declarat Tăbîrță.


După accederea în turul doi al alegerilor locale din Chișinău, Ceban a spus că speră la o coaliția majoritară cu blocul ACUM în Consiliul Municipal Chișinău. Candidatul PSRM Ion Ceban a mai declarat că, dacă va ajunge primar de Chișinău, va oferi două fotolii de viceprimar candidaților Blocului ACUM.


Reprezentanții blocului nu au venit deocamdată cu o reacție.


Amintim că, în primul tur al alegerilor locale din Chișinău, Ion Ceban a obținut 40,19% din voturi. Pe 2 noeimbrie, Ceban se va duela din nou în turul doi cu contracandidatul Andrei Năstase.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load