Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Bacterii periculoase găsite în iazurile din Chișinău

24 iun. 2019,, 13:40   Capitala
3187 0

Specialiștii Centrului de Sănătate Publică din Chișinău au găsit în apele rîului Nistru, dar și în cinci iazuri din municipiu bacterii E.coli, colifagi şi alte microorganisme care pot provoca boli diareice acute și boli de piele.

Solicitat de IPN, Tudor Puiu, medic igienist, a declarat că este vorba despre lacul ,,Vatra” și lacurile din Parcul „Rîşcani”, „Valea Morilor”, „Valea Trandafirilor” și „La Izvor”.

Vibrionul holeriformic non-01 a fost identificat în trei lacuri: ,,Vatra”, cel din Parcul „La Izvor” și „Valea Morilor”. ,,În Nistru, în mai s-a depistat, în iunie nu. Nu este exclus ca mai tîrziu să apară și în Nistru”, spune medicul igienist.

Tudor Puiu atenționează persoanele că, făcînd băi în aceste lacuri, pot contracta Hepatita A, meningită seroasă, diverse boli de piele și boli diareice acute. Și peștii din aceste lacuri pot fi infectați, de aceea nu ar trebui consumați.

Cele mai sigure bazine acvatice sînt cele cu surse de apă dirijate, adică cele deținute și îngrijite de agenți economici. Persoanele care nu sînt dispuse să renunțe la scăldatul în lacuri, ar trebui, cel puțin, să facă un duș după.


În zona de agrement ,,La Izvor”, în probele de nisip a fost depistată toxocara canis, care poate provoca toxocaroza, atît la copii, cît și la adulți. Nisipul este infectat prin deșeurile menajere lăsate de oameni în urma odihnei, dar și prin excrementele animalelor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?