X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

”OMS, împotmolită pentru o sută de ani”

23 iun. 2020,, 19:21   Analitică
7906 0

Probabil, nu există o altă organizație internațională, care în ultimul timp a fost supusă unor discuții așa de minuțioase, ca OMS – Organizația Mondială a Sănătății. Uneori, activitatea ei este apreciată diametral opus. Unii cred că toate recomandările OMS cu privire la COVID-19 trebuie urmate fără discuții, alții o critică pentru incompetență și lipsă de argumente, iar alții o acuză că ar complota, și nu în scopul ocrotirii sănătății populației de pe glob. În ce măsură pot fi corecte aceste învinuiri?

E timpul să dăm o apreciere

Adunarea Mondială a Sănătății, care s-a desfășurat la 19 mai în or.Geneva, a îndemnat să fie evaluată activitatea Organizației Mondiale a Sănătății în perioada pandemiei.

Rezoluția cu denumirea ”Răspuns la COVID-19” a fost prezentată de UE în numele a peste 100 de țări. Documentul indică necesitatea începerii urgente a procesului etapizat de ”apreciere nepărtinitoare, independentă și complexă” a acțiunilor OMS în perioada pandemiei pentru ”a trage învățăminte” din măsurile internaționale de reacționare la COVID-19. În cadrul acestei analize urmează a fi evaluată eficiența mecanismelor din dotarea OMS, precum și acțiunile OMS privind pandemia COVID-19 și termenele aplicării lor. Scopul acestei investigații este ”îmbunătățirea capacităților noastre comune de prevenire și combatere a pandemiilor”, - se spune în document.

În aceeași zi, Tedros Gebreyesus, șeful OMS, a dat asigurări că în cel mai scurt timp organizația va efectua o evaluare independentă a reacționării internaționale la pandemia de coronavirus. El a mai menționat, că va pregăti recomandări menite să îmbunătățească măsurile de luptă cu pandemia.


Asta în timp ce comitetul independent de supraveghere și consultanță în cadrul programului OMS a prevenit, că efectuarea acestei evaluări în toiul pandemiei poate afecta capacitatea OMS de a acționa eficient.

Adică, pe de o parte – ”în termenii cei mai restrînși”, pe de alta – ”nu înainte de sfîrșitul pandemiei”. Iar dacă reieșim din faptul că OMS amenință cu al doilea val al virusului, care în toamnă ne-ar putea cuprinde pe toți, înțelegem că totalurile analizei independente nu le vom vedea în viitorul apropiat.

Primul a pornit

Dar necesitatea unei investigații independente și obiective a activității OMS nu că s-a copt, ea s-a răscopt. Nemulțumirea față de acțiunile ei crește, iar criticile răsună din toarte părțile.

Președintele SUA Donald Trump a fost primul care a spus-o. Încă la finele lunii mai el a anunțat că încetează să mai finanțeze OMS, apoi – că rupe orice relații cu această organizație. Cauza – dependența ”prea mare”, în opinia lui Trump, a organizației față de China – din acest motiv OMS nu a prezentat în timp util informația veridică despre extinderea coronavirusului. În rezultat, spune Trump, în lume numărul persoanelor care s-au îmbolnăvit a fost de 20 de ori mai mare.

”China controlează total OMS, deși plătește doar 40 mln. USD/an. Noi am propus de multe ori să o reformăm, dar ei au refuzat. Noi redirecționăm mijloacele noastre financiare spre alte probleme stringente ale lumii în sfera sănătății”, - a declarat Trump.

Iar în primele zile de iunie, și președintele brazilian Jair Bolsonaru a declarat că țara sa intenționează să urmeze exemplul SUA și să părăsească OMS. Deși motivele lui diferă de cele ale lui Trump. În opinia lui Bolsonaru, OMS trebuie să înceapă a lucra fără dedesubturi ideologice. ”Nu avem nevoie ca oameni din afară să ne indice ce avem de făcut în sfera sănătății”, a adăugat președintele Braziliei.

Menționăm, că anume în SUA și Brazilia situația privind COVID-19 este cea mai complicată. În SUA infecția a fost depistată la 1,89 mln. locuitori, iar în Brazilia – la 615 mii. SUA se află pe primul loc și după numărul de victime ale coronavirusului (109 mii decese), Brazilia – pe poziția a treia (34 mii).

De unde bani ?

Deocamdată e greu de spus cum anume va afecta OMS decizia lui Trump și posibila decizie a președintelui brazilian. Inclusiv pentru că mecanismul de ieșire din organizație a unei țări-membre nu este stipulat oficial. Dar cine și cum finanțează această organizație?

Conform informației de pe site-ul organizației, bugetul programat al OMS se formează prin combinarea cotizațiilor obligatorii cu contribuțiile benevole. Primele – cotizații achitate de 194 țări-membre. Mărimea lor este calculată reieșind din bogăția țării și a populației sale. Însă cotizațiile regulate ale țărilor-membre OMS formează doar 28%, celelalte 72% provin din contribuțiile lor benevole, cotizațiile ONU, ale organizațiilor interguvernamentale și neguvernamentale, fondurilor, organelor autoadministrării locale, sectorului privat și din dobînzi.

Istoric, SUA au fost donatorul cel mai mare pentru OMS, oferind între 400 - 500 mln. USD/an contribuții obligatorii și benevole. În conformitate cu repartizarea poverii de finanțare a organizației în perioada anilor 2020–2021, SUA ar fi trebuit să sponsorizeze 22% din bugetul organizației. În total, acesta fusese stabilit în mărime de 4,5 mlrd.dolari, cu 9% mai mult ca în bienala precedentă.

Lista ”donatorilor” OMS este continuată de Fondul Bill & Melinda Gates, Marea Britanie și Germania, în timp ce China transfera în bugetul organizației 43 mln. dolari, cam 0,21% din cheltuieli.

În caz că SUA nu mai finanțează OMS, lista ”donatorilor financiari” ai organizației îl va avea în frunte pe miliardarul Bill Gates.

Și anume aici apar multe din întrebările observatorilor. Se știe că cel care comandă muzica, achită și banii.

Socoteli mai vechi

Trebuie să spunem că OMS demult este criticată de țările-membre. Să zicem, nemulțumire a provocat reacția lentă și insuficientă la izbucnirea focarului de Ebola în Africa anilor 2014–2016. În replică, OMS a fost nevoită să anunțe reforme în scopul accelerării acțiunilor sale.

Dar pretenții la activitatea OMS au existat și anterior. În anul 2011 publicația rusă «Русская народная линия» se întreba: cu ce se ocupă, de fapt, OMS? Autorii au apelat la datele statistice ale aceleiași OMS și ale Comitetului de statistică al Rusiei, din care reiese că în această țară de cele mai multe ori oamenii mor de boli cardio-vasculare, pe locul doi se află oncologia, pe trei – accidentele, inclusiv cele rutiere. Și doar pe locul șase se află mortalitatea provocată de HIV, iar pe ultimul loc – cea provocată de gripă și infecțiile respiratorii virale.

Autorii se întreabă: dar de ce în Rusia, dar și în lume, OMS acordă atît de multă atenție combaterii bolilor care nu prezintă pericole foarte mari, reieșind din statistica proprie a OMS? ”Tuberculoza, HIV și ”gripa aviară” - iată, în fond, trei boli care preocupă mult ”Ministerul global al sănătății”.

Și ajung la următoarea concluzie: ”Gripa aviară a creat panică și a impus multe țări, printre care Germania și Danemarca, să achiziționeze cantități mari de ”Tamiflu”, - a declarat Wolfgang Wodarg, președintele subcomitetului APCE, pentru ziarul danez ”Information”. Acest ziar a fost printre primii care a făcut publice bănuielile precum că farmaciștii au mituit experții OMS, pentru a impune întreaga lume să cumpere medicamente și vaccinuri. Olandezul Albert Osterhaus, membru al Grupului strategic consultativ de experți OMS, a fost unul dintre cei care susținea că pandemia de gripă porcină este foarte periculoasă și, în același timp, se afla în fruntea companiei private ”Grupul științific european de lucru asupra gripei”. Jurnaliștii occidentali declară că această companie este finanțată de giganții industriei farmaceutice mondiale, care produc medicamente și vaccinuri antigripale. Dacă în soluționarea problemelor de sănătate pe primul loc se află banii – activitatea organizațiilor implicate devine criminală. Companiile farmaceutice au recepționat din lumea întreagă comenzi pentru producerea vaccinurilor în sumă de 55 miliarde dolari. Aceste mijloace enorme au fost utilizate pentru vaccinarea contra unei boli care nu pare așa de periculoasă, cel puțin – mult mai puțin letală ca o simplă gripă sezonieră”.

Articolul atenționează asupra faptului că deja de vre-o 20 de ani, apărătorii drepturilor omului și organizațiile religioase acuză UNICEF și OMS de campanii planificate de sterilizare a populației unor țări prin intermediul vaccinurilor contra diferitor boli. Ei fac trimitere la documentul prezentat la adunarea nr.63 al Adunării Mondiale a Sănătății, în care se vorbește detaliat despre contribuțiile benevole din anii 2008–2009. Conform documentului, guvernul SUA a alocat 424,5 mln. dolari SUA, iar fondul lui Bill și Melinda Gates - 338,7 mln. USD. Studierea atentă a listei contribuțiilor benevole și a donatorilor arată că există organizații, cum ar fi Alianța Globală de vaccinare și imunizare (AGVI), care a transmis mai bine de 85 mln. dolari SUA, și Programul tehnologiilor optime în sănătate (PTOS), care a transmis mai bine de 9 mln. dolari SUA în bugetul OMS. Reiese că Fondul soților Gates este unul dintre donatorii cei mai mari, comparativ cu AGVI sau PTOS.

Studierea listei de contribuții și angajamente de donație a AGVI arată că în perioada anilor 1999-2009, Fondul Gates a oferit peste 1,14 mlrd. dolari, mult mai mult decît guvernul SUA. Deci, putem presupune, că el are o autoritate mai mare în AGVI și PTOS. Contribuția AGVI la OMS poate fi privită și ca o influență suplimentară a Fondului Gates asupra organizației mondiale.

Amintim că acestea au fost scrise încă în anul 2011, mult înainte de pandemia de coronavirus și vestita ”cipizare Gates”!

”Singuri ne vom dumeri”

Dacă începem să căutăm în Internet informații la tema ”aprecierea activității OMS” vom vedea că aprecierile le face… însăși OMS. Probabil, nefiind satisfăcute de aceasta, multe țări au început să analizeze și să evalueze de sine stătător pandemia și măsurile luate în contextul ei.

Agenția turcă ”Anadolu” scrie că încrederea față de OMS ca organism care coordonează și direcționează activitatea de sănătate în cadrul ONU, s-a zdruncinat pe fondalul pandemiei de coronavirus de tip nou (Covid-19).

”Împreună cu RPC, de unde Covid-19 s-a extins în toată lumea, acuzațiile au început să răsune și în adresa OMS. Mai multe țări au manifestat o nemulțumire evidentă de activitatea acestei organizații, considerate unica platformă internațională recunoscută în sfera sănătății pentru 7,7 miliarde de locuitori ai planetei”, - se spune în articolul agenției turce.

Astfel, guvernul federal al Germaniei și mass-media se preocupă de nivelarea și stabilirea pagubelor, după ce din Ministerul de Interne s-a strecurat raportul care contrazice versiunea stabilită despre criza coronavirusului.

Iată unele fragmente cruciale ale raportului:

— Pericolul Covid-19 a fost supraapreciat: probabil, pericolul cauzat de noul virus niciodată nu a depășit limitele nivelului normal .

— Oamenii care mor de coronavirus ar fi murit, statistic vorbind, în acest an, deoarece și-au trăit viața și organismele lor slăbite nu se mai isprăvesc cu oricare stres cotidian.

— În toată lumea, acest pericol nu este mai mare decît pericolul multor altor viruși. Timp de un trimestru, în lume au fost înregistrate nu mai mult de 250 000 decese de Covid-19, comparativ cu 1,5 milioane de decese (25 100 în Germania) în timpul valului de gripă din 2017/18.

— Evident că acest pericol nu este mai mare decît pericolul multor altor viruși. Nu există dovezi că toate cele întîmplate nu-s nimic mai mult decît o alarmă falsă.

Raportul acordă atenția principală ”măsurilor multiple și grave ce țin de coronavirus”, și previne că acestea ar fi ”grave”. Din cauza restricțiilor, introduse de stat, mor mai mulți oameni, ca din cauza virusului. Asta deoarece sistemul german de sănătate, orientat spre coronavirus, amînă operațiile de salvare a vieților omenești și tratarea pacienților care nu au coronavirus.

Mass-media străină scrie că la început guvernul a încercat să se distanțeze de raport ca de o opinie separată a ”unui angajat”, însă jurnaliștii au insistat și au adresat politicienilor niște întrebări.

Raportul pe 93 de pagini întitulat ”Analiza administrării anticriză” a fost pregătit de un grup științific numit de Ministerul afacerilor interne și compus din experții în medicină din mai multe universități germane.

Deja la 11 mai, autorii raportului au emis un comunicat de presă în care au acuzat guvernul de ignorarea recomandărilor experților și au cerut ministrului de interne să comenteze oficial declarația comună a experților:

”Măsurile terapeutice și cele de profilaxie nu trebuie niciodată să dăuneze mai mult ca însăși boala. Scopul lor trebuie să fie apărarea grupurilor de risc fără a pune în pericol accesibilitatea asistenței medicale și sănătatea populației în întregime, așa cum are loc, din păcate. Noi, în domeniul științei și în practica medicală, zilnic resimțim daunele secundare, provocate de restricțiile care afectează pacienții noștri. Iată de ce solicităm Ministerului de interne să comenteze comunicatul nostru de presă și sperăm că va urma o discuție despre aceste măsuri, care se va solda cu deciziile cele mai bune pentru întreaga populație”.

Savanții din Islanda și Coreea de Sud au efectuat propriile investigații vaste, încă în aprilie-mai și au ajuns la concluzia că de facto coronavirusul nu este ”de 20 de ori mai letal” ca gripa.

De atunci au apărut date noi. Cifrele noi diferă mult de cele 3,4%, prezise de OMS încă în februarie sau de nivelul de 1% utilizat în modelare de către Colegiul imperial al Marii Britanii. Toate studiile serologice efectuate indicau în medie o mortalitate de cca 2%.

Menționăm că, în conformitate cu datele Agenției servicii publice, în Republica Moldova mortalitatea în cele 3 luni de primăvară a lui 2020 a fost cu 20% mai mică comparativ cu indicii din aceeași perioadă a lui 2019.

”Fără sens și fără milă”

Tot mai mulți savanți și medici din diferite țări ale lumii declară direct, că recomandările OMS au fost fără sens și chiar antiștiințifice. De exemplu, de această părere este expertul mișcării «Сильная Россия», farmacologul clinic Alexandr Edigher. ”Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și-a demonstrat incompetența în condițiile pandemiei de coronavirus, - a declarat el pentru Agenția РИА Новости. – Incompetența experților nu are limite: declarațiile variază de la negarea epidemiei la minciună crasă, condimentată cu termeni medicali. OMS, care avea menirea să devină un centru metodic, sursă de informații științifice veridice… scrie niște aiureli evidente”. În opinia lui Edigher, OMS a devenit o sursă de ”recomandări stranii, prostești și antiștiințifice”. Drept exemplu, el aduce ”incursiunile privind durata perioadei de incubație” a coronavirusului, precum și recomandările contradictorii privind utilizarea măștilor.

Aprecieri și mai categorice a făcut scriitorul și publicistul ruso-israelian Israel Șamir. ”De ce de pandemia de coronavirus suferă numai țările bogate? – se întreabă el. – De ce suferă doar țările care au presă liberală puternică, care conlucrează cu OMS, au o infrastructură dezvoltată a tehnologiilor avansate și propriile companii digitale? Poate pentru că acolo ai ce jefui? Are sens să jefuiești Belgia, și belgienii au mult Covid. Nu are sens să jefuiești Mongolia sau Cambodgia”.

Israel Șamir este convins că astfel de lucruri nu pot petrece de la sine. ”GAFAM (Grupul celor cinci: Google, Amazon, Facebook, Apple, Microsoft) este motorul și beneficiarul principal, iar Gates — veriga de legătură a lor cu OMS”, - scrie el în articolul său.

Și continuă: ”Fără blagoslovirea OMS, nicio țară (cu excepția Chinei) nu ar fi închis milioane de oameni. De la 2009 încoace, OMS a învățat multe, și iată că a decis să joace Covidul în deplină măsură. Președintele Trump are instincte sănătoase, chiar dacă uneori el face explicații incorecte. OMS chiar este conspiratorul principal. În ianuarie2020, i-a reușit chiar asasinarea unuia dintre conducătorii săi suspuși, care nu era de acord cu clasificarea Covidului drept pandemie”.

Publicistul mai crede că ”OMS i-a propus președintelui Lucașenco o mită mare pentru ca el să-și închidă poporul, dar președintele a refuzat. Și într-adevăr, Belarusul liber are cam aceeași rată a mortalității de Covid, ca și țările vecine – Ucraina și Polonia. Polonia ceva mai rău, căci ea este o pradă mai grasă decît Belarusul sărac”. Potrivit lui, ”OMS a încercat să mituiască Madagascarul, care a elaborat pentru bolnavii de Covid propriul tratament pe bază de plante, cu rezultate uimitor de bune. OMS a propus președintelui o mită pentru ca acesta să spună că oamenii mor din cauza acestor plante”.

Ei cunoșteau ceva?

Un șir de cercetători au observat că, încă în septembrie 2019, OMS a emis un raport-prevenire despre o viitoare pandemie extrem de letală, pronosticul fiind că în toamna anului 2020 boala ar putea ucide între 50 și 80 mii de oameni.

În raportul dat, întitulat ”Lumea amenințată” se spunea: ”ne aflăm în fața pericolului foarte real al pandemiei unui agent patogen respirator care se extinde rapid și este foarte letal”. Curios este faptul că în perfectarea documentului este utilizată imaginea coronavirusului tipic.

Documentul susține că viitoarea pandemie ar putea nimici cca 5% din economia mondială, iar o pandemie globală de această amploare poate cauza o catastrofă care provoacă distrugeri, instabilitate și lipsă de securitate în multe regiuni. Este indicat că în toamna lui 2020, boala ar putea ucide între 50 și 80 milioane de oameni. Și concluzia: ”Lumea nu este gata pentru aceasta”.

În capitolul 3 al raportului ”Pregătirile pentru scenariul cel mai prost – o pandemie care se extinde rapid, provocată de un patogen respirator letal” au fost descrise acțiunile structurilor financiare internaționale de genul FMI și BM, precum și ale grupului celor 7 și a celor 20.

Citirea raportului perfectat încă în 2019, care descrie tot ce trăiește lumea în prezent, îi face pe unii cercetători să pună întrebarea: oare această realitate nu este rezultatul unor exerciții globale sau un experiment în care populația lumii nu cunoaște scopurile și sarcinile acestui eveniment de anvergură?

”Eu sînt atît de controversată…”

Dar aici apare o altă întrebare: dacă OMS cunoștea atît de bine că ne așteaptă o pandemie, de ce în tot acest răstimp a furnizat recomandări atît de contradictorii și care chiar se exclud reciproc?

Să ne amintim – în februarie-martie se spunea că coronavirusul moare la +27 grade. Însă chiar și nespecialiștii au rămas uimiți: dacă virusul moare la +27, de ce nu moare în organismul uman, care are temperatura de +36,6? Și OMS s-a văzut nevoită să renunțe la propriile cuvinte și să recunoască – nu, nu moare.

Apoi a apărut informația că Covid îi seceră pe oamenii în etate, și pensionarilor nenorociți li s-a interzis să iasă din case pentru binele lor, după care s-a dovedit că infecția atacă și oamenii tineri, și copiii. Aceeași încurcătură - și în recomandările de a purta sau nu masca, dacă persoana este sănătoasă, sau de a face plimbări în parc, se transmite sau nu virusul pe calea aerului și a picăturilor etc.,etc...

Dar cea mai mare încurcătură a provocat-o ultimul caz, scandalos practic, în care un reprezentant OMS și-a dezmințit propriile afirmații timp de 24 de ore. La 11 iunie Maria van Kerkhove, conducător tehnic OMS pentru COVID-19, a declarat: ”Reieșind din datele de care dispunem, pare puțin probabil că purtătorul asimptomatic să transmită infecția altei persoane. Avem rapoartele mai multor țări. Acolo monitorizarea purtătorilor asimptomatici, a contactelor lor, nu depistează transmiterea mai departe. Acest lucru are loc foarte rar”.

După care spațiul mediatic a explodat. ”Extinderea asimptomatică a fost unicul motiv, din care autoritățile mondiale cereau și blocaje, și izolări sociale, și măști. Aceasta a fost și temeiul impunerii unor vaccinuri obligatorii și a urmăririi contactelor, - scria atunci mass-media americană. – Dintr-o dată OMS a aruncat în aer toate narațiunile promovate agresiv de CDC, guvernatorii-democrați, dr. Fauci la Casa Albă, și chiar OMS în persoană. Acum, în baza noilor aserțiuni OMS, nu doar fiecare blocaj trebuie curmat imediat. Orice încercare a guvernului de a începe noi blocaje trebuie respinsă categoric ca fiind total lipsită de temei și antiștiințifică.

Concomitent, și argumentul precum că blocajul trebuie să continue ”pînă la apariția vaccinului” a fost nimicit. În realitate, OMS a recunoscut că nu avem nevoie de carantine, cu excepția celor care au simptome manifestate activ (un procent extrem de mic al populației, probabil mult mai mic de 1% în fiecare zi).

Asta mai înseamnă că fiecare poate reveni în siguranță la serviciu fără să aibă ceva, în afară de un termometru manual ieftin, care verifică temperatura angajaților la intrarea în întreprindere. Potrivit OMS, lipsa simptomelor înseamnă lipsa riscului de extindere, de aceea testarea simptomelor acum este sinonimul unui loc de muncă sigur pentru toți”.

Și republica noastră a devenit o victimă involuntară a acestui pasaj. Guvernul Moldovei și Comisia Excepțională pentru sănătate publică, creată anume pentru perioada pandemiei, ca persoane responsabile și care respectă legea, au urmat întocmai recomandările acestei organizații internaționale, căci credeau că aceste recomandări le elaborează experți de talie internațională, care știu ce fac. Și nu este vina autorităților moldovene dacă aceste recomandări s-au dovedit a fi atît de contradictorii și neînțelese. Ei bine, în baza declarației Mariei Van Kerkhove, care nu este un simplu medic – este epidemiologul OMS – în care aceasta spunea că bolnavii asimptomatici nu transmit infecția, premierul moldovean a declarat că după 30 iunie toate restricțiile privind extinderea coronavirusului ar putea fi scoase.

Dar nu s-au scurs 24 ore, că aceeași Maria van Kerkhove și-a contrazis propria afirmație, și a explicat că cuvintele sale se bazau pe doar unele studii, dintre care nu toate au fost recenzate.

”Eu doar am răspuns la întrebare, și nu am confirmat politica OMS sau ceva de genul acesta”, a spus ea.

Criticii, inclusiv colegii dnei van Kerkhove, nu au fost satisfăcuți de o asemenea abordare a surselor.

”Sarcina și obligația primordială a OMS este să fie lider în domeniul științei, - a declarat Lawrence Gostin, directorul Centrului de colaborare a OMS în problemele legislației globale și naționale în sănătate. - Și dacă OMS face declarații, care contravin evident consensului științific, fără careva temei sau citare a studiilor, asta îi știrbește mult din autoritate”.

”Cum mai putem avea încredere în OMS?, se arată nedumerit Mark Siegel, corespondent Fox News. Ieri dr Maria van Kerkhove a spus că răspîndirea asimptomatică a coronavirusului este extrem de rară. Și știți ce? Azi ea pur și simpli și-a retras spusele”.

Și anterior apăreau întrebări față de poziția OMS în raport cu coronavirusul. Astfel, specialiștii continuă să insiste asupra faptului că transmiterea virusului este posibilă numai prin strănut sau tuse, fără a ține cont de faptul că în aer se pot reține particule mărunte de eliminări.

”Ei nu recunosc că conversațiile, uneori și respirația poate provoca formarea unor picături minuscule”, a spus Lindsay Marr, care studiază transmiterea virușilor pe cale aeriană și prin picături.

Reprezentanții OMS au explicat, că ei cunosc posibilitatea formării micro-picăturilor în timpul respirației și a discuțiilor, însă încă nu există dovezi că acestea pot provoca contaminarea. Acest fel de fenomene trezește indignarea savanților. Ei cred că cei de la OMS privesc prea îngust transmiterea aeriană a virusului.

”Ei s-au împotmolit la începutul sec.XX, și au o închipuire lipsită de perspicacitate despre micro-picături și despre cum pot fi ele transmise”, a spus dr. Don Milton de la Universitatea Maryland.

Reieșind din propriile presupuneri privind modalitățile de transmitere a virusului, OMS nu recomandă purtarea măștilor de către toată lumea – doar medicilor. Unii savanți bănuiesc că poziția OMS se bazează nu pe cercetări, dar pe dorința de a furniza măști lucrătorilor medicali.

Și OMS, și alți specialiști acceptă că în cercetările privind coronavirusul există încă multe pete albe, și este nevoie de timp pentru a putea trage concluzii univoce. Dar savanții cer de la angajații OMS să fie mai atenți cu declarațiile răsunătoare. Mai ales că nu este vorba despre simple recomandări de genul ”oare e folositor să consumi chefir înainte de somn”. Este vorba despre recomandări făcute la nivel global, de care depinde dacă se vor prăbuși economiile țărilor lumii, dacă vor fi limitate drepturile și libertățile a milioane de oameni și, în general, dacă aceste milioane vor mai trăi. Și din moment ce un număr atît de mare de savanți, experți, medici-specialiști găsesc că activitatea OMS nu este justificată, devine clar: trebuie să facem ceva cu ea.

Cristina Agatu

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?