Cine îl va opri pe ”Max Nebunul”?

Azi, în timp ce trăim un colosal stres fizic şi psihologic, vedem cu totul altfel lumea, cultura, civilizaţia noastră. Se referă şi la viaţa socială, şi la artă, şi la mass-media. Adică, la tot ceea ce ne reflectă viaţa şi realitatea în plan cultural, social-etic, estetic.

A reduce la zero

Pe fundalul recentelor evenimente, tot ce regizorii de film considerau o glumă postmodernistă, o ironie, un sarcasm, tot ce ieri părea un inofensiv film de groază, se developează şi se conştientizează într-o cu totul altă lumină. Devine evident că, ghidaţi de instrucţiunile elitei mondiale, cinematograful, televiziunea, internetul demult îşi utilizau mijloacele pentru a schimba conştiinţa maselor largi, a înspăimînta oamenii, a distruge tradiţionalele matriţe sociale şi culturale.

Scopul era nu doar distrugerea tradiţiilor, a spiritualităţii şi culturii lumii vechi, dar şi reducerea omului la nivelul unei fiinţe primitive, un fel de neandertal cu iPhone. Trebuia retrogradat şi consolidat acest tip social şi psihologic. Toate acestea s-au produs treptat. Decenii în şir anumite centre inteligente, cluburi pseudointeligente şi societăţi închise efectuau aceste experimente asupra omului şi trebuie să recunoaştem că au obţinut destule reuşite în acest sens. În secolul nostru degradarea socială, psihologcă, culturală a omului şi-a atins apogeul. Proiecul Harvard, Tavistok, lucrările Clubului roman şi a Şcolii Frankfurt au căpătat o anumită dibăcie în a elabora mecanismele de degradare a societăţii şi a omului.

În acest context, putem presupune că pe viitor se preconizează reducerea la zero a omului prin lipsirea lui de drepturile fundamentale: libertatea de exprimare, libertatea constiinţei, dreptul la întruniri, şi astfel reprezentantul activ al societăţii să fie redus la un individ fără drepturi juridice şi oprtunităţi sociale. Iar pentru a îndreptăţi aceste acţiuni, omul a fost devalorizat şi degradat, căci cei din „culisele mondiale” dirijează societatea cu preţul reducerii nivelului spiritual şi intelectual al omului.

Trăsături umane veritabile astăzi au doar popoarele, pe care istoria le-a depăşit sau care au ieşit din procesul formării istorice. Această ariergardă a omenirii, neatinsă de pseudoprogresul spiritual şi cultural, păstrează adevăratele tradiţii şi virtuţi. Despre aceasta a scris şi Mircea Eliade. Iar omul contemporan, redus la zero şi remodelat în structurile închise ale guvernării mondiale, devine purtătorul unui veritabil satanism şi pseudoprogres. Marele filozof român Emil Cioran, prieten şi camarad de idei cu Eliade, a scris în acest context: ”Orice pas înainte, orice formă de dinamism conţine ceva satanic: ”progres” este sinonimul modern al păcatului originar, versiunea mondială a blestemului”.

Cu două secole în urmă, revoluţionarii şi bombiştii din organizaţiile anarhiste şi ultrastîngi au avut nevoie de resurse umane, ilegalitatea mondială a început să prepare din om un material subversiv, exploziv. Diferite forme de nihilism au început a fi răsădite în conştiinţa umană, şi chiar dacă religiile combăteau această mişcare, ea a învins lumea tradiţiei. Încă Friedrich Nietzsche a scris despre faza tragică a nihilismului. Pentru el acesta a fost începutul „mizeriei omului lipsit de dumnezeu”. Însă şi el, prin lucrările sale, înrădăcina acest debilism social în mase. Îl susţinea filozoful-existenţialist francez Jean-Paul Sartre, care lupta cum putea cu lumea tradiţiei şi a lui Dumnezeu şi spunea că dacă Dumnezeu şi există, acest lucru nu schimbă nimic. Acelaşi lucru îl spunea Chirillov, personajul din „Demonii” lui Dostoievschii, care uimea contemporanii cu sentinţele sale despre faptul că omul l-a inventat pe Dumnezeu pentru a-şi uşura viaţa.

”Cu cine ţineţi, maeştri ai culturii?”

Au început cu negarea lui Dumnezeu, au terminat cu schizofrenia socială care a atacat omenirea în sec.XX. Decadenţa şi nihilismul au răsturnat lumea Europei şi cea a Americii. Din păcate, şi scriitorii au contribuit la procesul de distrugere a societăţii şi a omului. Erau timpuri în care mecenaţii sprijineau doar scriitorii şi poeţii destructivi. Este grăitor exemplul poetului francez Artur Rembo, care în rebeliunea sa contra omenirii a trecut la opere nihiliste, după care a renunţat la propriul geniu. Compatriotul lui, ducele de Lautreamont, în poemele sale proslăvea răul, grozăvia, haosul stihiinic în traiul omului. Eroul operelor sale Maldoror spune: ”Eu am primit viaţa ca pe o rană şi mi-am interzis să o lecuiesc prin siucid”. La început, acest mod marginal de a cugeta şi reflecta se referea doar la reprezentanţii elitei de creaţie. Cu timpul însă el a început să cuprindă şi masele largi ale populaţiei.

Dadaismul a devenit piscul acestor ”căutări poetice” şi a atins formele marginale ale nihilismului. El a negat toate idealurile precedente, categoriile artistice, şi a stabilit trecerea la formele haotice de creaţie şi trai ce negau raţiunea, stabilind dominaţia absurdului. Acest apogeu al proclamării stupidului şi zădărniciei a devenit în sec.XX un simbol pentru multe generaţii de europeni.

Suprarealismul a continuat aceste eforturi de subminare, devenind de facto arma suicidală a culturii europene. În cele din urmă, scriitorul începător Andre Breton declarase că cel mai simplu act suprarealist ar fi să ieşi în stradă şi să împuşti un trecător ocazional.

Mişcarea germană Halbstarken (huliganii) şi cea engleză Teddy boys (filfizonii) a trecut la acte de vandalism şi s-a numit ”generaţia ruinelor”. Aşa a fost pregătit actualul echilibru mondial. Lumea, în care chipul spiritual şi cultural al omului nu mai avea însemnătate. Marginalizarea societăţii, arătată de filozofii Şcolii Frankfurt, a atins apogeul şi au început pregătirile pentru marginala revoluţie mondială a lumpenilor. Şcolile filozofice şi mişcările politice de stînga au mai pus gaz pe foc. Revoluţionara Alexandra Kollontai chema masele la nihilism şi nudism. Troţkii intenţiona să introducă tabere de muncă, în care în celule diferite ar trăi bărbaţi şi femei, care o dată pe săptămînă ar fi aduşi pentru împreunare. Ce-i drept, aceste planuri nu au ajuns să fie realizate. Probabil, bolşevicii ruşi s-au îngrozit de ceea ce putea ajunge omul, şi au întors oiştea – spre consolidarea familiei tradiţionale.

Drapelul cu trei M: ”Marx, Mao, Marcuse”

Dar în occident, cu efortul intelectualităţii, elitei de creaţie, a filozofilor şi revoluţionarilor, subminarea bazei lumii vechi continua. Dacă Marx a criminalizat capitaliştii, Şcoala Frankfurt a criminalizat clasa de mijloc. De fapt, a fost criminalizată masiv întreaga societate, conştiinţa şi modul ei de gîndire. Savanţii Şcolii Frankfurt, Max Horkchimer şi Theodor Adorno, dezvoltau teorii de administrare a societăţii cu preţul reducerii nivelului ei intelectual şi spiritual. După ei au venit lucrările filozofului Herbert Marcuse, care a proclamat apropierea revoluţiei culturale mondiale. Şi a găsit un nou element social de stimulare a acestei revoluţii. Politologul american Patrick Buchanan scria în lucrarea ”Moartea Occidentului”: ”În opinia lui Marcus există mai mulţi candidaţi: grupările radicale ale tinerilor, feministele, negrii, homosexualii, marginalii, revoluţionarii din ţările lumii a treia şi alte „victime” ale Occidentului. Acesta este noul proletariat, care va detrona cultura occidentală. Îmi amintesc, Gramci deja includea grupările marginale în numărul potenţialilor participanţi la revoluţie: "nu doar cei asupriţi economic, dar şi femeile, minorităţile etnice şi mulţi criminali ". Charles Riehl repeta după Gramsci şi Marcus: "O metodă de a te simţi străin în societatea veche este să aderi la negri, săraci, la Bonnie şi Clyde, la toţi neisprăviţii acestei lumi. Dint-o simplă coincidenţă, în a.1968 filmul „Bonnie şi Clyde" a fost nominalizat pentru premiul “Oscar” – istoria romantică a doi ucigaşi, “neisprăviţi” în terminologia lui Riehl, - iar Sirhan Sirhan şi James Earl Jones au obţinut nemurirea prin asasinarea lui Robert Kennedy şi Martin Luther King. Altă dată bazele societăţii erau subminate prin cuvinte şi cărţi, însă Marcus era sigur că sexul şi drogurile ar fi o armă mult mai eficientă. În cartea “Eros şi civilizaţia” el a proclamat renumitul “principiu al satisfacţiei” . Respinge ordinea precedentă şi cultura precedentă, Marcus a propus (aşa-zisa “mare negare”) şi atunci vom putea crea o lume a “perversiunii polimorfe”. După ce milioane de baby-bummeri au năvălit în campusuri, a bătut ceasul lui Marcus. Studenţii îi devorau cărţile şi el a devenit o figură de cult. În timpul răscoalei din Paris, în anul 1968, studenţii purtau pancarde cu inscripţia: „Marx, Mao, Marcus””. Îi susţineau scriitori precum Henry Miller, care scria anterior: ”La început eu nu ştiam nimic, doar hoasul care mă învăluia ca un flux pe care îl trăgeam în pieptul meu”.

Cu timpul, în sec.XX pătrundeau noi mituri şi mitologeme, care puneau în faţa societăţii noi idealuri. Marcus le dădea un cadru futurologic mai rigid. În lucrarea „Societatea carnivoră” el cugeta în felul următor: "Putem şi trebuie să vorbim despre revoluţia culturală, căci protestul este contra establichmentului cultural în totalitate... Este evident şi nu cere argumentare. Închipuirile tradiţionale despre revoluţie şi strategia revoluţionară tradiţională au rămas în trecut. S-au învechit... Noi trebuie să demontăm sistemul existent”.

Dacă pierdem credinţa

Ce avem în rezultat? Aceşti filozofi nihilişti şi politicieni subversivi au obţinut ce-au dorit! La finele secolului XX ei au construit, de facto, societatea dorită de ei. Şi azi, cînd în urma pandemiei de coronavirus omul a ajuns la un prag, după care domneşte necunoscutul şi groaza existenţialistă a traiului viitor, miturie sociale şi culturale, formate de aceşti filozofi, distrug şi sperie în continuare omenirea.

Mediul distrus de noile mituri şi idealurile nihiliste continuă să submineze lumea şi conştiinţa noastră în paralel cu virusul care a atacat omenirea. Acum în lume se dă lupta pentru salvarea omenirii, dar e suficient să includem televizorul sau internetul şi ne ciocnim de manifestările programului de nihilizare, deformare, degradare a omului şi a societăţii, cu înrădăcinarea groazei şi a haosului în conştiinţa oamenilor.

Mai ieri filmele de groază, create în multe ţări occidentale, Japonia şi SUA, nu-l îngrozeau aşa pe om. Ieri haotizarea conştiinţei şi îngrozirea omului nu era privită aşa de critic, dar azi aceasta este o lume paralelă destructivă a culturii care îngrozeşte omul şi conştiinţa noastră. Hollywodul a aruncat în lume sute de catastrofe cinematografice, ca urmare a adepţilor ideologi-analişti din Clubul roman şi Şcoala Frankfurt. Noi mituri şi stereotipuri monstruoase ni se implementează în conştiinţă. Cinematografia destructivă ajută în continuare virusul în a distruge bazele şi conştiinţa noastră. ”Maxilarele”, ”Bezna neagră”, ”Cadavrele ambulante”, ”Ultima iubire din lume”, ”2012”, ”Războiul lumilor”, ”Invazia„ - în lumina noilor evenimente şi provocări pentru viitorul omenirii, ele par altfel. Astăzi ele alimentează temerile distrugătoare, subminează conştiinţa şi voinţa persoanei, căci azi aceste filme nu-s istorii aparte, ci o lume pe deplin reală. O lume, pe care o vedem prin geamul caselor noastre şi zilnic în emisiunile de ştiri.

Virusul i-a aruncat omenirii mănuşa, dar cei care au distrus cultura şi societatea noastră, i-au pregătit o intrare confortabilă. Responsabilitatea acestor forţe în faţa omului încă nu a fost evaluată de cercurile noastre intelectuale, dar ea este semnificativă şi mare, căci ei ani în şir au tot distrus acea bază, care în diferite perioade a ajutat omul să supravieţuiască catastrofelor şi crizelor. Cu toate neajunsurile sale, omul de altă dată era un om al spaţiului spiritual. El înfrunta provocările naturii şi epidemiile, războaiele şi calamităţile naturale cu credinţă şi deschis. El, omul lumii tradiţionale, era conştient de apartenenţa sa la spaţiul spiritual comun şi la cosmosul sacru. El simţea prezenţa lui Dumnezeu şi a strămoşilor, ceea ce îi consolida voinţa şi conştiinţa. Nu era uşor să fie scos din şa şi impus să cedeze poziţiile anterioare. Însă distrugerea conştiinţei noastre şi a societăţii a creat recent un alt tip de om. Unul măcinat de temeri, zdruncinări existenţiale, care şi-a pierdut voinţa, structurile sociale comunicative şi punctele de reper.

Cum va suporta acest om viitoarele zguduiri? Va rezista şi va rămîne un om care nu a lunecat spre conştiinţa primitivă ori animalică? Cum va salva el casa noastră – Pămîntul dăruit de Dumnezeu, îşi va păstra în continuare chipul şi asemenarea cu Dumnezeu, fiind cununa creaţiei? Aceste întrebări stau azi în faţa istoriei şi viitorul apropiat va răspunde la ele.

Evenimentele de azi nu ar fi foarte grozave, dacă forţele destructive nu ar fi demontat vechea societate tradiţională, unită, familia, respectul pentru stat şi patrie. Dacă naţiunile ar fi organisme sociale istorice unite, ca în trecutul recent. De nu era atomizarea societăţii şi a conştiinţei, de am fi păstrat vii învăţăturile strămoşilor, spiritualitatea şi credinţa.

Dar cele întîmplate trebuiau să ni se întîmple. Nici Dumnezeu, nici natura nu mai puteau privi batjocorirea lumii şi a realităţii. Şi omul a fost pus în faţa alegerii: să se oprească din dementa-i beţie, ori să dispară.

De fapt, tot ce a fost anterior în societatea burghezo-liberală şi în cele totalitare, tot ce a fost modelat şi stimulat de anumite structuri închise, a fost un proiect satanic. Un proiect menit să extirpeze din om tot ce era bun şi dumnezeiesc, sacru şi spiritual, pentru a-l preface într-un şurubaş al unui mecanism dement. ”Omul şi maşina”, idealul proclamat de filozoful francez Julien La Mettrie, a devenit scopul acelei lumi şi acelei ideologii destructive. El a insensibilizat omul, l-a lipsit de divinitate, de statutul sacru, spirit şi predeterminare dumnezeiască. El l-a făcut o persoană fizică. Era o lume în care dacă nu devii persoană juridică, nu poţi crea nimic, nu poţi administra nimic.

Un examen de omenie

Azi susţinem testul de rezistenţă. Sau va deveni o realitate lumea din filmele de genul ”Max Nebunul” şi ”Lumea apelor”, sau vom rezista şi vom intra într-o nouă epocă de făurire. Eliberaţi de tot ce este superficial, în plus, străin şi satanic. Totul depinde de noi, de faptul în ce măsură am păstrat în sufletul şi conştiinţa noastră principiul divinităţii şi al binelui. Prin comportamentul multor oameni, comportamentul medicilor, militarilor, poliţiştilor, demnitarilor, voluntarilor, savanţilor şi a celor care cu riscul propriei vieţi îi salvează pe alţii, omenirea poate spera la o transformare şi la victorie.

Aşa că discuţiile despre aceea că omul va dispărea sînt exagerate. Avem azi idealuri de bunătate şi conştiinţă. Vedem azi că tehnologii satanici din trecut, revoluţionarii de profesie şi magii negri subversivi nu au putut distruge bazele umane şi divine din conştiinţa noastră. Nu le-a reuşit să deformeze buna credinţă din sufletele multor oameni.

În încheiere putem spune următoarele. Trăim timpuri în care se poate descoperi adevărata esenţă a fiecărui om. Noua realitate nu ne lasă timp pentru cugetări. Omenirea va rezista, desigur, însă pentru multă lume ziua de mîine este sub un mare semn de întrebare. Păcat că această lume multă este formată anume din cei care luptă pentru noi şi lumea noastră. Ei se află pe prima linie.

Dar şi noi nu putem sta deoparte. Noi trebuie să înţelegem unde este hotarul dintre bine şi rău, lumină şi întuneric. Azi este timpul trezirii bunei credinţe. Acelei credinţe, care îi este caracteristică omului. NU a tendinţei spre putere şi autoimpunere, cum presupunea eronat Nietzsche, ci a tendinţei spre bine despre care vorbea Arthur Schopenhauer. Noi trebuie să aruncăm tot ce e rău şi făţarnic şi să conştientizăm că doar faptele bune îl fac pe om om, că doar bunavoinţa ne face asemeni Domnului nostru, străbunilor noştri şi ne permite să ne simţim grădinari şi păzitori ai lumii şi societăţii noastre, să conştientizăm cele ce deja au conştientizat mii de eroi care stau în prima linie şi prin propriul sacrificiu şi compasiune ne feresc de ciuma secolului XXI.

Veaceslav Matveev