X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Filmul unui regizor de la noi a cîștigat un premiu la Atena

19 iun. 2019,, 14:10   Afiș
2957 0

Filmul CADOUL (Moldova/România, 2015), regizat de Dumitru Grosei, a cîștigat Pan-Hellenic Distribution Award în cadrul Big Bang International Short Film Festival 2019 – Romanian Short Film Panorama, care a avut loc în Atena, în perioada 7-9 iunie 2019.

Premiul constă într-un contract de distribuție în Grecia cu acoperire națională pentru următorul sezon (2019-2020), în rețelele de cinematografe: ”Studio Art Cinema”, Cinema “Mikrokosmos”, precum și în sălile Federation of Greek Cinema Clubs (F.G.C.C.) care are peste 20 de săli bine dotate tehnic în toată Grecia.

Filmul a mai fost selectat să participe și în partea a doua a concursului, care se numește ”Audience Award”, a cărui premiu va consta în 300 de euro și într-un alt contract de distribuție pe sezonul 2020-2021în toată Grecia, în aceleași rețele de cinematografe.

Pînă acum filmul CADOUL a acumulat 30 selecții oficiale, 3 nominalizări și 3 premii la diverse Festivaluri Internaționale de Film din toată lumea, a avut contract de distribuție la Teleradio Moldova, precum și la alte televiziuni și platforme VOD din România, Italia și Australia.

Amintim că pentru regizorul Dumitru Grosei acesta este al treilea premiu în luna iunie. La începutul lunii iunie el a mai cîștigat și alte două premii: Gagara de Aur” la cea de a XXIII-a ediție a Festivalului Internațional de Film și TV ”TO SAVE AND PRESERVE” cu filmul REÎNTOARCEREA și ”Cel mai bun scenariu” cu proiectul cinematografic IONEL ȘI MARICICA la International Film Festival Golden Frame din Kharkov, Ucraina.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?