Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3994

Ce și cu cît s-a scumpit și ieftinit în Moldova în ianuarie

12 feb. 2018,, 17:00   Societate
4579 0

În ianuarie 2018, inflația anuală în Moldova (inflația din ultimele 12 luni: din ianuarie 2017 pînă în ianuarie 2018) a fost de 6,5%.

Inclusiv, produsele alimentare s-au scumpit timp de un an cu 8,4%, produsele nealimentare – cu 3,4%, serviciile – cu 7,5%.

În același timp, indicele preţurilor de consum (IPC) în ianuarie 2018 faţă de decembrie 2017 a constituit 100,4%, relatează Noi.md.

Potrivit Biroului Național de Statistică, creşterea preţurilor medii de consum cu 0,4 la sută a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 0,9 la sută şi la mărfurile nealimentare – cu 0,2 la sută.

În luna ianuarie 2018, faţă de decembrie 2017, o creştere mai semnificativă a preţurilor s-a înregistrat la următoarele produse alimentare: fructe proaspete – cu 8,5% (în special: fructe de livadă sămînţoase – cu 22,3%, struguri proaspeţi – cu 19,5%, fructe exotice – cu 1,9%), legume proaspete – cu 4,4% (în special: varză – cu 16,4%, ardei dulci – cu 6,9%, castraveţi – cu 5,4%, vinete – cu 5,1%, tomate – cu 3,5%, ceapă uscată – cu 2,5%, morcovi – cu 2,3%), cartofi – cu 3,1%, slănină neprelucrată – cu 1,1%, smîntînă – cu 0,6%, brînză din lapte de vacă – cu 0,5%.


Totodată, în perioada de raport au fost înregistrate unele scăderi ale preţurilor la usturoi – cu 5,8%, ouă de găină – cu 3,2%, citrice – cu 1,6%, bostani – cu 1,4%, crupe – cu 1,1%, ulei vegetal – cu 0,9%, ciuperci – cu 0,7%, carne, preparate şi conserve din carne – cu 0,5% (inclusiv: carne de porc – cu 1,8%, carne de oi – cu 0,8%, preparate din carne şi semifabricate – cu 0,7%, carne de vită şi de pasăre – cu cîte 0,3%), zahăr tos – cu 0,5%.

În perioada de referinţă preţurile la majoritatea mărfurilor nealimentare au rămas la nivelul lunii precedente. Totodată, s-au înregistrat unele creşteri de preţuri la combustibili – cu 1,8% (în special: carburanţi – cu 3,1% şi lemne pentru foc – cu 0,6%), obiecte de igienă – cu 1,7%, fotolii – cu 0,8%, aparate electrice mărunte, unelte de muncă electrice, aparate electrice pentru îngrijirea personală, plite electrice – cu cîte 0,5%, divanuri, paturi, canapele, garnitură pentru sufragerie şi dormitor, aparate de aer condiţionat, calorifere, veselă pentru bucătărie şi obiecte casnice – cu cîte 0,4%, ţigări – cu 1,5%.

Concomitent, în perioada de raport, la mărfurile nealimentare au fost înregistrate unele reduceri de preţurile la medicamente – cu 1,2%, autoturisme, telefoane, aparate foto şi de filmat – cu cîte 0,7%, cărbune de pămînt – cu 0,6%, scurte şi cizme de iarnă pentru bărbaţi şi femei, covoare şi preşuri, frigidere şi congelatoare, maşini de spălat, aspiratoare, mărfuri chimice de uz casnic, gaz lichefiat ambalat în butelii – pînă la 0,4%.

Pentru serviciile prestate populaţiei în luna ianuarie a fost înregistrată majorare la chiria în cămine studenţeşti (Colegiul pedagogic din or. Soroca) – cu 9,3%, la tarifele medii lunare pentru întreţinerea copiilor în creşe şi grădiniţe – cu 4,3%, serviciile transportului aerian de pasageri – cu 2,4%, serviciile hoteliere – cu 1,7%.

Totodată, în perioada de raport au scăzut preţurile la serviciile de turism peste hotarele ţării – cu 5,7%, serviciile transportului feroviar internaţional de pasageri – cu 4,5%, în rezultatul fuziunii întreprinderilor SA „RED Nord” şi „RED Nord-Vest” a scăzut tariful la energia electrică – cu 1,1%.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?