Franţa: Aniversare regală

Franţa: Aniversare regală

Preşedintele francez Emmanuel Macron îşi aniversează în acest week-end ziua de naştere în apropierea castelului Chambord, unde a locuit regele Francisc I, un simbol delicat pentru un şef de stat descris deseori ca ''preşedintele bogaţilor'', informează sămbătă AFP.

Macron, care va împlini joi 40 de ani, îşi va aniversa ziua de naştere sîmbătă seara, într-o clădire a castelului, una dintre cele mai frumoase bijuterii arhitectonice de pe Valea Loarei, potrivit ziarului local ''La Nouvelle République''.

Biroul de presă al preşedintelui francez a confirmat că ''preşedintele şi soţia sa (Brigitte) vor petrece week-endul în mod privat în Loir-et-Cher, în apropiere de castelul Chambord'', ''pe cheltuiala personală a preşedintelui Republicii''.

Potrivit diverselor surse media, Emmanuel Macron se va afla în Maison des réfractaires, fostă locuinţă forestieră situată ''în inima domeniului regal, la cîţiva metri de castel'', potrivit informaţiilor de pe site-ul acestuia.

Construcţia adăposteşte mai multe ansambluri de patru stele disponibile pentru închiriere la un preţ cuprins între 800 şi 1000 de euro pe week-end.


Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

trimite știrea ta

Fiți coautorul nostru! Dacă aveți o știre interesantă împărtășiți-ne-o și nouă!


captcha

Sondaj Toate

load