Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Corpul cu o formă bizară descoperit de astronomi, poate fi de fapt o navă spaţială extraterestră

15 dec. 2017,, 02:30   Ştiinţă şi IT
3028 0

Un obiect în formă de ţigară despre care se presupune că este un asteroid interstelar poate fi de fapt o navă spaţială a unei civilizaţii extraterestre. Afirmaţia a fost făcută de savanţii de la SETI (Search for Extra-Terrestrial Intelligence), care au decis să folosească un telescop puternic pentru a observa corpul cosmic.

Obiectul a fost observat pentru prima dată de astronomii de la Universitatea din Hawaii, în luna octombrie, cînd se afla la o distanţă de 85 de ori mai mare decît distanţa dintre Pământ şi Lună. Este primul obiect din Sistemul Solar care pare să provină din altă parte a galaxiei, scrie The Sun.

Forma alungită a obiectului Oumuamua, cu o lungime de câteva sute de metri şi cu o viteză de peste 300.000 de kilometri pe oră, alături de faptul că nu este legat gravitaţional de Soare, a ridicat o problemă la care savanţii de la SETI au venit cu un posibil răspuns: obiectul poate fi o navă spaţială care aparţine unei civilizaţii extraterestre.

„Forma de ţigară sau de ac este cea mai probabilă arhitectură pentru o navă spaţială interstelară, pentru că ar minimiza frecarea şi avariile produse de gazul şi praful interstelar”, a precizat Yuri Milner, care a lansat proiectul Breathrough Listen din cadrul SETI. Totuşi, acesta a precizat că „originea naturală este mai probabilă”.

„Chiar dacă obiectul este artificial sau natural, este o ţintă bună pentru Listen”, a precizat Andrew Siemion, directorul centrului de cercetare SETI din California.


Acum, obiectul este mai aproape de noi, la doar două unităţi astronomice sau de două ori distanţa dintre Terra şi Soare.

În curînd, savanţii vor observa obiectul cu Green Bank, unul dintre cele mai performante telescoape radio, care la această distanţă de 2 UA este capabil să detecteze un transmiţător unidirecţional al unui telefon mobil.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?